hmmm, ce poezii frumoase aveti aci!

iaca vin si eu cu una ce mi-o amintesc de la gradi .... atunci aveam scufita alba dar intre timp ....:joker:

Vine, vine primavara

Vine, vine primavara,
Se asterne-n toata tara.
Floricele pe campii,
Hai sa le-adunam, copii.

Creste, creste iarba verde,
Ciocirlia-n nori se pierde,
Haideti s-ascultam, copii,
Al ei cintec din campii.

Cucul, cucul striga tare,
Pitpalacu-n lunca sare,
Mieii zburda pe campii,
Haideti sa-i vedem, copii.

voi ii invatati pe copiii vostri catecele din Romania?
mie-mi era tare drag asta

Metafora unei dimineti

îmi vedeam linistit de ale mele mimând în calm viata surprins de lacrima din cele ce se pierd
umilind agitate resturi de dimineti înmugureau talentul cu fum de nastere

nu am învatat sa scriu poezie nu m-au lasat sa neg ceea ce scriu
scriu doar gânduri în ordine alfabetica
cuvinte atârnate într-un portativ cu masuri de metafora
scriu ca nemuritorii câte un vers de-o noapte
pentru mine poezia e juramântul pentru care ma trezesc de dimineata
este cana de cafea fara de care nu-mi pot misca bratele

ma scurg spre timpul meu ca un ceasornicar în ticait de verb
ati stricat lemnul vesnicei pentru un chip îmbatrânit
sunt criticat de morti tulburat de vii sfios înghit vocalele nemuririi cânt metafore diforme
rasuna siflant în timpanul stâng o serenada a trubadurilor milosi

poftim poftim poezie ia-mi sufletul fii sincera întoarce lumina în lumina
fura-mi drept vers noaptea învierii
fura-mi drept rima rastignirea
fura-mi drept viata nasterea

Bogdan Gagu

superba poezia asta Alex!

Taina ta

nu ne mai intalnim vreodata?
in lumea noastra de-alta data?
m-ai pierdut in alte lumi
unde sa ma nasc nu pot...
nici sa plang si nici sa rad
nici sa plec , nici sa raman...
si crezi ca te-ai gandit vreodata?
la lumea noastra de-alta data?
cand nimeni nu putea sa spuna ...
ce se naste si ce moare...
ce ramane, ce dispare...
n-ai ramas...
n-ai nici plecat...
te-ai nascut cred doar...
in lumea ta de reverii...

taut ciprian

esti melancolic Alex?

Lasou


Ieri ne-am întâlnit în oras
Ne-am privit suspect si atât
Trecutau zilele acelea
Când ma-ntindeam sa te sarut pe gât.

Trecu demult si seara aceea
M-ai întrebat fumând si eu ti-am zis
Cu degetul îmi sprijin capul
Sa nu se rostogolesca în abis.

Trecu demult si clipa în care
Te-ai rasucit pe vârfuri s-ai plecat,
M-am întrebat adesea de ce oare
Trece timpul si trece cu adevarat.

Muller Stelian

Primavara

Primavara îmi strecoara jar pe sub piele,
în creier fluturii danseaza-n orgii,
în sânge se zbat si se lupta hormonii
iar noaptea îmi recita la geam poezii.

Miroase a femei si a versuri fierbinti,
miroase a flori si a raze de soare,
respir zi si noapte caldura iubirii
ce umple orasul din zare în zare.

Ah, cât te-am asteptat, primavara,
amanta focoasa cu buze de fruct,
sunt gata sa ma tavalesc cu tine prin iarba,
din trupul tau moale si cald sa ma-nfrupt.

Cosmin Soames

RAPSODII DE PRIMAVARA

I
Sus prin crangul adormit,
A trecut in taina mare,
De cu noapte, risipind
Siruri de margaritare
Din panere de argint,
Stol balai
De ingerasi
Cu alai
De toporasi.
Primavara, cui le dai?
Primavara, cui le lasi?

II
Se-nalta abur moale din gradina.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperisuri vestede-n lumina
Intind spre cer ogeacuri fara fum.
Pe langa garduri s-a zvantat pamantul
Si ies gandacii-Domnului pe zid.
Ferestre amortite se deschid
Sa intre-n casa soarele si vantul.
De prin balcoane
Si coridoare
Albe tulpane
Falfaie-n soare.

Ies gospodinele
Iuti ca albinele,
Parul le flutura,
Toate dau zor.
Unele matura,
Altele scutura
Colbul din patura
Si din covor.
Un zarzar mic, in mijlocul gradinii,
Si-a rasfirat crengutele ca spinii
De frica sa nu-i cada la picioare,
Din crestet, valul subtirel de floare.
Ca s-a trezit asa de dimineata
Cu ramuri albe µ si se poate spune
Ca-i pentru-ntaia oara in viata
Cand i se-ntampla-asemenea minune.
Un nor sihastru
Si-aduna-n poala
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petala
De miozot.

III
Soare crud in liliac,
Zbor subtire de gandac,
Glasuri mici
De randunici,
Viorele si urzici...

Primavara, din ce rai
Nevisat de pamanteni
Vii cu mandrul tau alai
Peste cranguri si poieni?
Pogorata pe pamant
In matasuri lungi de vant,
Lasi in urma, pe campii,
Galbeni vii
De papadii,
Balti albastre si-nsorite
De omat topit abia,
Si pe dealuri mucezite
Araturi de catifea.
Si pornesti departe-n sus
Dupa iarna ce s-a dus,
Dupa trena-i de ninsori
Asternuta pe colini...
Drumuri nalte de cocori,
Calauzii cei straini,
Iti indreapta an cu an
Pasul tainic si te mint
Spre tinutul diafan
Al campiilor de-argint.
Iar acolo te opresti
Si doar pasul tau usor,
In omat stralucitor,
Lasa urme viorii
De conduri imparatesti
Peste albele stihii...
Primavara, unde esti?

Autor: George-Toparceanu

Amare lacrimi

Sa ma lasi sa plang,atunci cand vreau sa rad.
Lacrimi pe obrazul cerului stergand.
In chipul apei cristaline
Vremile se vad admirandu-se.

Nicicand,sa suferi dupa dragostea uitata
Ascunsa in coltul inimii ca intr-un scrin.
Ca o boala grea vine si pleaca
Ramanand.

Sa strigi si sa nu-ti auzi strigatul.
Amintiri de clipe rare
Stau ascunse ca o floare intr-un camp deschis.

Sa surp durerea,in tacere cant.
Zic cantece cu gura inchisa.
Plangand in loc sa rad
Lacrimi pe obrazul cerului stergand.

Paradoxul vremurilor noastre



Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca
avem cladiri mai mari dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult dar avem mai putin;
cumparam mai mult dar ne bucuram mai putin.

Avem case mai mari dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii dar mai putin timp;
avem mai multe functii dar mai putina minte,
mai multe cunostinte dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina dar mai putina sanatate.

Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.

Ne-am multiplicat averile dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta dar nu cum sa ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.

Am ajuns pâna la luna si înapoi dar avem probleme când trebuie sa
traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari dar nu mai bune.

Am curatat aerul dar am poluat solul.
Am cucerit atomul dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult dar învatam mai putin.
Planuim mai multe dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim dar nu si sa asteptam.

Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii,
sa produca mai multe copii ca niciodata dar comunicam din ce în ce mai putin.

Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete;
oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri dar mai multe divorturi,
Case mai frumoase dar camine destramate.

Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica
folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri
supraponderale si pastile care îti induc orice stare de la bucurie la
liniste si la moarte.

Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta scrisoare si în care
poti decide fie sa împartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi
acest mesaj.

Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.

Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te veneraza, pentru
ca acel copil va creste curând si va pleca de lânga tine.

Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de lânga tine pentru
ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te
costa nimic.
Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si persoanelor pe care
le îndragesti, dar mai ales sa o spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci când sunt sincere.

Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa pretuiesti acel
moment pentru ca într-o zi acea persoana nu va mai fi lânga tine.

Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa
împartasesti gândurile pretioase pe care le ai.

Tuturor prietenilor mei, va multumesc ca existati.

:helps: eu nu stiu ce-am facut, ce n-am facut, dar abia acu am descoperit foru asta!!! aici ati adunat toata sensibilitatea -pe care o ascundeti bine de ochiul lumii- si n-ati spus nimic?!

foarte frumoase poeziile, unele absolut surprinzatoare
reiau lectura! face bine la suflet!

dar sa nu uit ce-am vrut sa spun, vorba mesajului dinainte:
"Tuturor prietenilor mei, va multumesc ca existati."

si totul era nimic
Razand
Risti sa pari nebun.
Plangand,
Risti sa pari sentimental.
Intinzand o mana cuiva
Risti sa te implici.
Aratandu-ti sentimentele
Risti sa te arati pe tine insuti.
Vorbind in fatza multimii despre ideile si visele tale,
Risti sa pierzi.
Iubind,
Risti sa nu fii iubit la randul tau.
Traind,
Risti sa mori.
Sperand,
Risti sa disperi.
Incercand macar,
Risti sa dai gres.
Dar daca nu risti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
NU ESTI NIMIC!
R. KIPLING

Vis vegetal

As vrea să fiu copac
Si-as vrea să cresc langa fereastra ta.

Te-as auzi,
Si-n voie te-as privi intreaga zi
M-as apuca si iarna să-nfloresc,
Ca să te bucuri!

Pasarile cele mai mandre-ar face cuib pe creanga mea,
Iar noptile mi-ar da cercei de stele
Pe care, ca pe frunze ti le-as da.

Prin geamul larg deschis, de-atatea ori
M-as apleca usoara să-ti sarut
Când parul ce pe frunte ti-a cazut,
Când buzele cu buze moi de flori

Spre toamna m-as juca zvarlindu-ti mere
Si foi de aur rosu prin odaie
Cu-a ramurilor tanara putere
Ti-as apara obloanele de ploaie.

Si, cine stie, poate ca-ntr-o seara
De primavara, când va fi si luna
Va trece prin gradina o zana buna,
Facandu-mă femeie să fiu iara.

Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
Genunchiul ud de frunze si pământ,
Cu roua si cu luna pe obraz,
Eu ti-as sari în casa si senina,
Uitind de-atata vreme să vorbesc,
Cu cate-un cuib în fiecare mana,
As incepe
să
zambesc.


Magda Isanos