Saptamana aceasta, despre Mircea Eliade

Junior Data inscrierii : 10 Iul 2007 Mesaje : 73

Mircea Eliade – intinerariu biografic

Mircea Eliade s-a nascut la 28 februarie 1907 in Bucuresti. Studiile primare le-a facut in orasul natal; secundare la Liceul "Spiru Haret"; superioare la Universitatea Bucuresti - unde a studiat filosofia - si Calcutta (1928 – 1931), unde a luat cursuri de la renumitii filozofi Rabindranath Tagore si Surendranata Dasgupta despre istoria religiilor si a filozofiei indiene.
A debutat literar cu povestirea fantastica "Cum am descoperit piatra filosofului", la virsta de 14 ani in Ziarul Stiintelor Populare din Bucuresti. La 16 ani, a inceput sa publice nuvele si eseuri in diferite publicatii, iar de la 17 ani sa scrie articole in care abordeaza istoria religiilor si cultura Orientului Vlastarul (revista Liceului "Spiru Haret”). Student la filosofie fiind, a purtat o acida polemica in Revista Universitara (ianuarie 1926, anul I, nr. 1) cu Nicolae Iorga. Polemica, pe marginea unor lucrari ale profesorului Iorga, a continuat in paginile Cuvantului.
|ntre 1927 - 1928, a fost in Italia pentru studii si l-a intilnit pe Papini, care l-a influentat in tinerete.
Revenind de la studii din India, Mircea Eliade si-a pregatit doctoratul in filosofie cu o lucrare referitoare la practicile si gindirea "Yoga" (1933), publicata apoi sub titlul: "Yoga. Essai sur les origines de la mistique indienne", Paris-Bucuresti, 1936.
Din 1933, Eliade adevenit profesor la Universitatea din Bucuresti, unde a tinut cursuri de filosofie si de istoria religiilor. Iar in 1937 a fost laureat al Societatii Scriitorilor din Romania in 1937, pentru o editie critica despre Bogdan Petriceicu Hasdeu - B. P. Hasdeu - Scrieri literare, morale si politice – aparuta la Fundatia pentru Literatura si Arta.
Mircea Eliade a fost preocupat in egala masura si de politica, fiind ales deputat pe listele partidului "Totul Pentru Tara" (expresia politica a miscarii legionare) in decembrie 1937.
Dupa instaurarea dictaturii lui Carol al II-lea, la inceputul anului 1938, Mircea Eliade a fost arestat impreuna cu alti lideri legionari si intemnitat in lagarul de la Miercurea-Ciuc .
Mircea Eliade a desfasurat o intensa si variata activitate publicistica. A colaborat la: Calendarul, Vremea, Cuvantul, Credinta, Buna Vestire, Sfarma Piatra, Gandirea, Tinerimea Romana, Criterion s.a. Totodata a sustinut numeroase conferinte la Radio Romania: "Secretul Indiei", "Eseul european si eseul romanesc", "Mesaj cultural de 6.000 de ani", "Arta si tehnica criticii" etc.
Atasat cultural al Ambasadei Romaniei la Londra (1940-1941) si apoi al Legatiei romane din Lisabona (1941-1945), dupa instalarea fortata a regimului comunist in Romania, s-a stabilit la Paris, unde a ramas pina in 1957. |n Franta a predat istoria religiilor intii la Scoala Practica de |nalte Studii (1945-1948) si apoi la Sorbona (1945-1957).
|n anul 1957, a acceptat postul de profesor coordonator al Catedrei de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago, stabilindu-se definitiv in SUA.
Catedra mai sus amintita ii poarta numele din anul 1985.
Autor a peste 1.500 de carti, eseuri si articole de specialitate, Mircea Eliade s-a bucurat de o atentie imensa in lumea cercetatorilor, fiindu-i dedicate peste 500 de lucrari omagiale privind activitatea si personalitatea sa creatoare.
Celebru si respectat in Occident, Eliade a fost denigrat in Romania de pe pozitii marxist-leniniste de catre Oscar Lemnar, Zaharia Stancu, Pavel Apostol s.a.
|n exil, a fondat si condus revista Luceafarul (din nov. 1948) la Paris, a coordonat, impreuna cu Ernest Junger, revista Antaios (1960 – 1972) si a colaborat si la alte publicatii romanesti: Fiinta Romaneasca, Cuvantul in Exil, Revista Scriitorilor Romani, Buletinul Bibliotecii Romane (Freiburg), Caete de dor s.a. Mircea Eliade a fost si co-editor al revistei History of Religions aparuta la Chicago in 1957.
Mircea Eliade a primit titlul de Doctor Honoris Causa al multor universitati din Franta, SUA, Anglia, Belgia, Argentina, precum si mai multe premii din partea unor institutii prestigioase ; a devenit membru al Academiei belgiene si a fost decorat cu "Legiunea de Onoare" in 1978.
Lucrarile sale au aparut traduse in numeroase limbi in editii consecutive.
Mircea Eliade a trecut la cele vesnice pe 22 aprilie 1986, la Chicaco.

Junior Data inscrierii : 10 Iul 2007 Mesaje : 73

daca doriti sa cadeti in butoiul cu melancolie (deloc indicat), "Maytrei" e romanul de dragoste cel mai frumos scris vreodata

totusi o experienta de lectura unica as zice ca este: "La tiganci. Pe strada Mantuleasa" asta daca va place sa calatoriti in universuri paralele in care timpul se dilata iar irealitatea devine realitate timpul se scurge in mod bizar si alienant - carte pentru ciudati si cautatori de ciudatenii care vad din existenta unei hartii pe o masa o intreaga filosofiei a existentei sau non-existentei ajungand sa se intrebe pe ei insisi: exist sau nu exist? a fi sau a nu fi cum mai zicea si saracu hamlet
deloc neinteresant

dar Eliade ramane celebru prin "Istoria religiilor" - capodopera

iata inca un mare roman atestat la nivel mondial!

Staff Officer Varsta : 58 Data inscrierii : 24 Nov 2006 Mesaje : 495

Mi-a placut foarte mult "La tiganci""! Wink

Mirce Eliade este unul dintre scriitorii mei preferati, impreuna cu Petru Popescu.
Acesta a fost interzis , dar spre norocul meu, am putut citi aproape toate romanele lui: ""Dulce ca miere-i glontul patriei, Sa cresti intr-o zi cat altii-ntr-un an si capodopera: '"Prins"".
_________________
Cine nu iubeste animalele, nu iubeste nici oamenii!

Junior Data inscrierii : 10 Iul 2007 Mesaje : 73

Despre Emil Cioran ...
Cioran a trait in Franta, in cea mai mare parte a vietii sale. A fost invitat sa accepte sa fie membru al Academiei Franceze si a refuzat acest lucru in vreme ce aceasta institutie era cea mai elitista institutie culturala a Frantei. A murit mizer, sfarsindu-si zilele intr-o mansarda pariziana ... in vreme ce invitatia de a fi membru al Academiei Franceze il astepta, el isi ducea veacul mancand in cantinele pentru saraci ...
Catre sfarsitul vietii sale, Cioran a vrut sa se intoarca in Romania pt. a-si revedea patria natala insa nu a facut-o, de frica reactiilor sale, caci ar fi vazut totul cu alti ochi si s-ar fi simtit un strain ...
Cu toate acestea, Cioran ramane unul din cei mai mari filosofi ai secolului 20, un reper in filosofia existentialista inceputa si promovata de J. P. Sartre.

Iata un pasaj din ceea ce scria Cioran ...

Lacrimi si sfinti
fragmente

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Emil Cioran

Incercat-am sa inteleg de unde vin lacrimile si m-am oprit la sfinti. Sa fie ei responsabili de stralucirea lor amara? Cine ar sti? Se pare, insa, ca lacrimile sunt urmele lor. Nu prin sfinti au intrat ele in lume; dar fara ei nu stiam ca plangem din regretul paradisului. As vrea sa vad o singura lacrima inghitita de pamant... Toate apuca, pe cai necunoscute noua, in sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfintii n-au facut altceva decat sa le reabiliteze.
Nu e posibila o apropiere de sfinti prin cunoastere. Numai cand trezim lacrimile adormite in strafundurile noastre si cunoastem prin ele intelegem cum cineva a putut fi om si nu mai este.
Sfintenia in sine nu e interesanta, ci numai vietile sfintilor; procesul prin care un om renunta la sine si apuca pe caile sfinteniei... Dar procesul prin care cineva devine hagiograf? A merge pe urmele sfintilor... a-ti umezi talpile prin lacrimile lor...

Djelal-eddin-Rumi: "Vocea viorii este zgomotul pe care-l face, deschizandu-se, poarta paradisului".
Cu ce ar putea fi atunci comparat un suspin de inger?
Ce-i vom raspunde oarbei care se plange in poezia lui Rilke: "nu mai pot trai asa cu cerul pe mine"? Oare am mangaia-o de i-am spune ca nu mai putem trai cu pamantul sub noi?

Multi sfinti- dar si mai multe sfinte- si-au marturisit dorinta de a-si odihni fruntea pe inima lui Iisus. Tuturora li s-a implinit dorinta. Acum inteleg de ce inima Mantuitorului n-a incetat sa bata in cele doua mii de ani. Doamne! Ti-ai hranit inima din sangele sfintilor si-ai imbracat-o cu sudoarea fruntii lor!
Lumea se creeaza in delir, caci totul, in afara de el este o inchipuire.
...Si atunci cum sa nu te simti legat de Sfanta Tereza, care intr-o zi, dupa ce Iisus i se relevase ca logodnic si ii daduse un inel de ametist, ca simbol al unirii lor divine, alearga in curtea manastirii si incepe a dansa intr-un transport unic, lovind toba, pentru a invita surorile la bucurie si frenezie. In acele clipe si-au luat avantul versurile aeriene si arzatoare ca echivocul divin al extazului:

Vivo sin vivir in mi
Porque tal vida espero
Que muero porque no muero...

La varsta de sase ani citeste vietile martirilor si inima ei gaseste unicul raspuns in strigatul repetat: "Vesnicie, vesnicie!" Atunci s-a hotarat sa de duca la mauri, sa-i converteasca si sa-si riste sigur viata. Dorinta nu si-a putut-o indeplini: inflacararea, insa, i-a crescut si nici astazi nu i s-a stins focul din suflet, din moment ce traim din caldura lui.

Pentru un sarut vinovat de sfanta, as accepta ciuma ca un leagan. Ce Tereza sau Caterina m-ar imbratisa cu tot cerul?

"Daca o singura picatura din ceea ce simt, spune intr-un extaz Sfanta Caterina de Genua, ar cadea in iad, l-ar transforma pe loc in viata de veci".
...Si sufletul meu care asteapta cu infrigurare acea picatura, care, spre a-l atinge, n-ar trebui sa-si schimbe tinta...

Voi ajunge vreodata atat de pur, ca nu ma voi putea oglindi decat in lacrimi de sfinti?

Curios cum pot exista mai multi sfinti in aceeasi vreme. Incerc sa-mi reprezint o intalnire intre ei si nu ma ajuta nici elanul si nici imaginatia. Sfanta Tereza, la varsta de 52 de ani, celebra si admirata, intalnindu-se la Medina del Campo cu Sfantul Ioan al Crucii in varsta de 25 de ani, anonim, dar pasionat! Mistica spaniola este un moment divin al istoriei umane.
Dialogul sfintilor? L-ar putea scrie un Shakespeare cu inima de fecioara sau un Dostoevki exilat intr-o Siberie cereasca. Toata viata voi rataci in preajma sfintilor...
Poate nimeni n-a facut din muzica si din dans cai spre Dumnezeu, mai mult decat Djelal-eddin-Rumi, acest sfant pe care l-au canonizat de mult admiratorii. Intalnirea lui cu Chems-eddin, fantastul intelept, peregrin anonim, original si ciudat, pe cat de incult, este de un farmec straniu. Dupa ce s-au cunoscut, s-au inchis in locuinta lui Djelal-eddin din Konia trei luni de zile, in care timp n-au parasit-o un moment. O certitudine irezistibila ma face sa cred ca s-a spus acolo tot. Pe acele vremuri, oamenii isi gradinareau tainele. Te puteai adresa cand vroiai unui Dumnezeu care iti ingropa suspinele in neantul sau. Nemangaierea noastra este ca nu mai avem cui ne adresa. Am ajuns sa ne spovedim singuratatile muritorilor. Trebuie sa fi fost lumea asta odata in Dumnezeu. Istoria se imparte in doua parti: aceea in care oamenii se simteau atrasi in neantul vibrant al Divinitatii si astazi cand nimicul lumii este deposedat de suflul divin.
Muzica mi-a dat un curaj prea mare fata de Dumnezeu. Iata ce ma instraineaza de misticii orientali...

La judecata de apoi se vor cantari numai lacrimile.

Inima lui Iisus a fost perna crestinilor. Ah! Cum ii inteleg pe acei mistici care doreau a adormi pe ea!... Dar indoielile nu ma pot duce mai departe de umbra inimii Lui! Singurul meu adapost sunt umbrele ceresti.
Nimeni nu intelege sfintenia daca n-a presimtit multa vreme ca simbolul inimii este pentru ea echivalentul lumii. Inima ca univers- e sensul cel mai adanc al sfinteniei. Totul se petrece in inima, iata ce inseamna mistica si sfintenie. Numai ca nu trebuie sa ne gandim la inima oamenilor, ci la aceea a sfintilor.

Sfintenia este o fiziologie transfigurata; poate si mai mult: o fiziologie divina. Tot ce e functie ca miscare spre cer... Una din obsesiile constante ale sfinteniei este sangele. Importanta lui nu deriva numai din viziunea cosmica a inimii, ci si din lupta permanenta pe care o exercita sfintii cu el. Caci daca sfintenia este un triumf asupra sangelui, ea nu-l ridica pe un plan mai putin elevat, dupa ce i-a anulat aderentele terestre. Sangele purificat al lui Iisus este baia si bautura sintilor. Astfel capata un sens profund ultimele cuvinte ale Caterinei de Siena: "O sange, sange!" Ea insa vorbea de meritele sangelui Mantuitorului.

Diferenta dintre mistici si sfinti. Primii raman numai la viziunea interioara; cei din urma o realizeaza practic. Sfintenia trage consecintele misticii; in special pe cele etice. Un sfant este mistic; un mistic poate sa nu fie sfant. Caritatea nu este neaparat un atribut al misticii; fara ea nu putem concepe sfintenia. Mistica si etica, transpuse pe un plan suprauman, dau nastere la fenomenul tulburator al sfinteniei. Misticii se complac intr-o senzualitate cereasca, in voluptati nascute din tangenta lor cu boltile; numai sfintii iau greul altora, suferintele celor necunoscuti si numai ei intervin practic. Fata de misticul pur, sfantul este un om politic. Alaturi de acesta, el este cel mai activ dintre oameni. Ca totusi vietile agitate ale sfintilor nu sunt propriu-zis biografii, explicatia este in faptul ca activitatea lor se desfasoara pe o singura linie; variatii pe acelasi motiv; pasiune absoluta pe o singura dimensiune.

"Misticul este un om care-ti vorbeste de misterul tau pe cand tu taci". (Nu stiu cine a fost marele oriental care a dat aceasta definitie).

La nici o sfanta cultul inimii lui Iisus nu s-a conturat intr-o viziune mai ametitoare ca la Marguerite Alacoque. Dupa ce Iisus i s-a aratat, marturisindu-i expansiunea inimii lui, avantul irezistibil al flacarilor sale invaluitoare si dorinta de a o salva de la ruina printr-o avalansa de gratii, sfanta adauga: "el imi ceru inima mea, pe care il rugai s-a ia, ceea ce si facu, si o puse intr-a sa, in care am vazut-o ca un mic atom ce se consuma in acest cuptor arzator; de unde, scotand-o ca o flacara arzatoare in forma de inima, o repuse in locul de unde o luase".
Iata unde duc consecintele ultime ale inimii: in inima lui Iisus.
Cerul este singura limita pentru delirul inimii. De ce sfintii se opresc numai in cer? Fiindca sfintenia este alt cuvant pentru acel delir.

Ochii nu vad nimic. De aceea o inteleg prea bine pe Caterina Emmerich cand ne spune ca ea vede prin inima! Acesta este vazul sfintilor. Si atunci cum sa nu vada ei mai mult decat noi care inregistram orizontul in perceptii? Ochiul are un camp redus; el vede totdeauna in afara. Dar lumea fiind interioara inimii, introspectia este singurul proces de cunoastere. Campul vizual al inimii? Lumea plus Dumnezeu plus neant. Adica tot.
Ochiul poate mari; in inima totul este mare. Si inteleg si pe Mechtilda de Magdeburg, plangandu-se ca nici frumusetea lumii si nici sfintii n-o pot consola, ci numai Iisus, numai Inima lui. Nici misticii si nici sfintii n-au nevoie de ochi; ei nu privesc spre lume. De aceea le este inima organul lor vizual...