Buna dimineata , aici e soare azi

Şi la noi azi a fost , dar cu dinţi. Ieri a nins ca-n plină iarnă, cu fulgi mari şi frumoşi.

Dumnezeu, dupa ce a facut toate animalele si vietatile, a oranduit apoi fiecaruia felul de viata si locul unde sa-si duca traiul. A randuit ca pestii sa traiasca in ape, pasarile sa zboare prin aer; serpii si alte jivine – in pamant; ursii, lupii, cerbii si caprioarele – in paduri si asa a dat fiecaruia locul de trai si felul de viata.
Dintre toate animalele care traiesc in padure, cerbul, mai mandru si mai increzut in el, ceru sa fie mai-marele padurilor si muntilor. Dumnezeu primi sa implineasca dorinta cerbului, dar ii puse o singura conditie si anume:
- E sigur ca va putea sa dobandeasca ascultarea celorlalte dobitoace?!...
Cerbul, mandru, fagadui ca da, el se simte in stare sa se faca ascultat si iubit de supusii sai. Dumnezeu, vazand asa, a dat binecuvantarea cerbului si-l trimise sa-si implineasca obligatia. Cerbul, plin de recunostinta, multumi lui Dumnezeu, si-i mai ceru ceva inainte de plecare, cam cu sfiala ce-i drept, dar ceru.
- Doamne, ca sa fiu cunoscut de supusii mei, da-mi un semn dupa care sa ma deosebesc de toti si sa fiu vazut de la departare!...
- Sa-ti vopsesc blana in rosu?...popuse Atotstiitorul, cerbului.
- Nu, Doamne, as vrea ceva mai frumos.
- Atunci sa te fac baltat alb cu negru.
- Bunule Printe, sa-mi fie cu iertare, dar drept sa spun, nu prea mi-ar conveni.
- Ai, ce vrei?! Zise Dumnezeu putin cam suparat, vazand ca cerbul e nemultumit.
- Doamne, eu cred ca mi-ar sta bine cu o coroana mare pe cap, asa cum se cuvine unei capetenii peste padurile muntilor.
- Bine, cerbule, fie precum ti-e voia. Fiindca tie nu ti-am dat coarne, cum am dat boilor si altor fapturi ale mele, iata te binecuvantez sa porti pe cap doua crengi verzi, frumoase si ramuroase, de stejar, care sa-ti stea falnice ca doua pompoane. Si zicand asa, infipse in capul cerbului doua crengi verzi de stejar.
Cerbul multumi lui Dumnezeu pentru podoaba ce i-a dat si marirea in care l-a blagoslovit si pleca sa stapaneasca padurile. In clipa cand isi lua ramas-bun de la Facatorul lumii, acesta ii aminti sa nu-si uite fagaduiala.
Si plecand cerbul la datoria lui, intari din nou fagaduiala ce facuse lui Dumnezeu, ca va sti sa fie la inaltimea misiunii ce i s-a incredintat. Dumnezeu, care stia tot ce are sa se intample, urmarea cu priviri neancrezatoare cum falnicul cerb o lua la goana spre imparatia tainica a padurilor.
Cum ajunse la marginea padurii, scoase cerbul un strigat puternic, ca sa adune animalele care trebuiau acum sa-i dea ascultare lui, noul voievod al brazilor. Caprioarele, caprele, viezurii, vulpile, incepura chiar sa se adune, pentru a asculta porunci de la cel ce de Dumnezeu era ursit sa le fie acum stapan.
Un lup flamand nu voia insa sa bage in seama cele ce spunea cerbul si in fuga se indrepta catre o stana din apropiere, pentru a-si face rost de ceva de ale gurii.
Cerbul, se intelege, cauta sa impuna ascultare lupului, dar lupul, dispretuindu-l, ii arata niste colti, incat a infiorat de spaima pe cel care ceruse lui Dumnezeu sa fie mai mare peste paduri. Si daca cerbul nu o lua la sanatoasa, nu se stie ce se putea intampla. Atunci cerbul inspaimantat, revoltat si maniat de obraznicia lupului, o lua la goana la Dumnezeu, sa i se planga impotriva lupului.
Cum il vazu, Atotputernicul ii zise:
- Asa a fost vorba, ingamfatule? Pai nu esti tu cel care te incumetai a te crede vrednic sa te faci respectat si ascultat de toate fiarele padurilor?...
Cerbul, rusinat, nu putu sa raspunda nimic. Intelesese ca Dumnezeu i-a implinit voia, numai ca sa-l convinga de neputinta lui. Isi dadu seama acum de proverbul care s-a adeverit ca:" socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea de la targ". Vazuse ca a fost necugetat si prea mult increzut in puterile sale, care nu era deloc dupa cum isi inchipuise el. De aceea pleca capul rusinat in fata Atotstiitorului si tacu chitic
Dumnezeu voi sa-l pedepseasca pe cerb, pentru ca s-a incumetat sa ceara ce nu i se cuvenea si nu merita, insa il lasa in pace zicandu-i:
- Sa ramai falos precum esti si fricos, cum mi te credeam! Ramurile verzi si frumoase ce ti le-am infipt ca o coroana pe cap, sa se usuce, ramanand numai lemnul lor, ca un semn ca ti-ai pierdut rangul de capetenie al padurilor.....
Si in adevar, povestea spune ca de atunci a ramas cerbul falos, dar si amarnic de fricos; iar acele ramuri de stejar uscate i-au ramas pe cap pana azi in chip de coarne.
Noapte bună copii

Buna dimineata , ce faceti?

hello ce faceti

[quote="angelarusu" sampania e pt Karina ca e nou venita si be facem petrecere Karina [/quote]
pentru in cinstea t

Se spun povesti aici?
Există o senzaţie de bine în primrle zile ale primăerii conturate de ciripitul vesel al vrabiuţelor. Aerul se colorează într un zămbet larg , viu ,hoinar aproape iconstiemt. Hoinar îmi este şi gandul către locul unde zumzetul este dat de foarfeci de vie , cazmale ce pătund pământul ,grebele ce strâng frunzele anului trecut transformându –le într un miros de fum unic.
Ea zumzăie singură. Îşi toarnă apă de ploaie din ulcele; îşi potriveşte basmaua colorată şi chipul ei firesc este brăzdat de linişte.
Trufaşe de numele lor,uliţele au silit porţile caselor să li-l înveţe şi să li-l rostească Şi porţile, cu guri de tablă sau de lemn, îl au în toată clipa pe buze.
Ea a şoptit doar casei noastre numele ei. Ploile l-au şters; poarta l-a uitat! Şi ea l-a uitat.
E o umilă şi neştiută uliţă de margine de sat. Acolo am hoinărit, în voie, în tovărăşia unui ied sau căţel dlofan şi fumuriu la trup, ca un bulgăre de lână. Îi purtam până la plictis ca după să ajung printre coteţe bine păzite de catre vreo oară înaripată .
Tot acolo am rătăcit prin pădurea picioarelor de scaune şi de măsuţe, sălaş al zmeiilor, scorpiilor şi al altor sălbăticiuni de pâslă sau carton.
Acolo am privit cele dintâi păsări şi am ascultat cele dintâi ciripiri şi muştele cu bâzâitul lor.
Acolo ea s -a trudit ca zambetului meu să nu-i lipsească nimic, nici cărţi pentru colorat , nici păpusi ,nici floricele viu colorate.
Acolo mi-am minunat ochii, privind limbile de aur al flăcărilor din sobă jucând ceva numai de ele ştiut, prefăcând bucăţi mari de lemn în cenuşă.În curând paşii mă vor purta prin ogradă; uliţa mă va privi înduioşată iar poarta îmi va ura bun venit . Supărarea curcanului , gânsacului şi a celorlelte croncănitoare va fi dată uitării.
Este într-un început de primăvară, într-o dimineaţă din acelea care împrejmuiesc pământul, ca un nimb vioriu ,cu strălucire de soare.
Voi şti de pe acum cum ea va fi fost la vederea-mi .
Îi vor râde ochii, îi vor râde buzele, îi va zburda inima din piept. Uliţa m-a învăţat să priveasc primăvara.

Pe marginea unui lac, pe ramura unei salcii pletoase, o vrabiuta isi ciugulea penele. Pe lac un cocostarc trecea maiestos ciugulind alene cate un pestisor sau mormoloc. Vazand vrabiuta numai ce-i zise cu ingamfare:
- Vai tu, cat esti de mica si pricajita pe atata esti si de proasta!
- De ce zici asa? il intreba cu sfiala vrabiuta.
- Stai pe creanga, ca proasta, si-ti ciugulesti penele pe cand aici in apa este o multime de hrana. Iaca, pestisori, racusori, mormoloci, ceva scoici si altele... Dar de... cum sa vii aici sa ai parte din toate astea cand tu nu esti in stare...
- Fiecare cu ce poate, raspunse modesta vrabiuta. Eu nu pot sa intru in apa asa cum nici tu nu poti sa stai pe crenguta asta.
- Nu vorbi in van! Cum poti spune tu o asa jignire? Ia sa vezi! Si unde isi lua zborul si se aseza pe crenguta de langa vrabiuta, care, sub greutatea cocostarcului se franse, iar acesta cazu si se lovi de pamant isi franse o aripa si un picior, si unde se porni pe tipete de durere. O vulpe, care era pe aproape, auzi vaicarelele cocostarcului si veni iute stiind ca-i rost de masa imbelsugata.
Morala:
Nu-i destul sa fii mare si falos
Daca nu esti intelept si mintos.

Bravo