cat dureaza dragostea?!

Subiect: cat dureaza dragostea?! Mar Nov 06, 2007 7:16 pm

Adevarul despre cat dureaza dragostea

O clipa pentru toata viata

De-ar fi sa zic pe nerasuflate cat dureaza iubirea, as spune ca pe viata. Gandind insa la experientele din trecut, n-as avea dovada ca dragostea dureaza mai mult de 3 luni. Ori poate pasiunea a tinut numai atat caci la drept vorbind, de iubit, iubesc si astazi toti barbatii pe care i-am cunoscut. Pe unii mai mult, pe altii mai putin, insa amintirea fiecaruia imi aduce un zambet duios pe chip. Si apoi, mai exista si acel coltisor de inima in care va ramane intotdeauna spatiu pentru marea iubire: aceea pe care am cunoscut-o si pe care o voi pretui pe viata. Si atunci, revin fara doar si poate la prima idee: dragostea chiar dureaza o vesnicie, poate nu doar o viata, ci o eternitate.Cred in suflete pereche si in oameni care au fost unul la inceputuri. Cred in iubire fara de sfarsit si sper ca nu sunt singura. Din pacate, nu mai sunt convinsa ca sufletele pereche pot trai unul langa altul.

Astazi sunt incredintata ca jumatatile pot trai in fiecare viata o minunata si pasionala poveste de dragoste, ca pot simti acea iubire pe care o porti cu tine si dincolo de moarte si pot atinge culmile fericirii. Insa nu prea mult timp. Nu suntem croiti astfel incat sa facem fata fericirii absolute. Suntem oameni si nu stim sa ne bucuram de placere decat daca stim ca in urma ei vine nefericirea.

Dragostea absoluta nu e facuta pentru noi, muritorii. Avem insa uneori norocul chior de a gusta din ea numai pentru o clipa. Si ajunge pentru o viata intreaga. Ce ne-am putea dori mai mult de atat?

*******
Dragostea dureaza… atat cat trebuie

Se spune ca dragostea dureaza 3 ani. Se mai spune si ca dureaza o vesnicie. Insa dragostea de fapt dureaza exact atat cat trebuie si greseala pe care o facem este tocmai ca incercam sa masuram dragostea. Incercam sa o masuram intr-o dimensiunea temporala. Vrem mereu sa spunem a durat un 1 an, 2, 3… cand de fapt unitatea de masura este gresita. Dragostea trebuie masurata in intesitate si abia apoi temporal.

Eu cred ca poti sa iubesti 3 zile pe cineva cu acel sentiment suprem care te face sa uiti de tine si sa te daruiesti complet si absolut celuilalt fara sa ceri nimic in schimb si fara sa regreti dupa, iar apoi sa iti spui ca a durat prea putin. Daca atat a fost sa fie atat e. Vei ramane marcat si vei purta mereu in suflet urmele unei astfel de iubiri pentru ca atunci cand dai tot si primesti tot ceva din tine interiorul tau va ramane acolo, insa modul in care esti marcat nu trebuie sa capete o conotatie negativa. Iubirea vine si te “loveste” atunci cand te astepti mai putin si crezi ca viata ta nu mai are nici un sens.

La fel de bine poti sa iubesti si toata viata, iar intensitatea sentimentelor tale sa ramana la fel pana cand iti vei da seama ca te regasesti in una din cele mai profunde declaratii de dragoste facute vreodata: “te iubesc atat de mult incat te las pe tine sa mori primul”.

********

Iubirea e atemporala

Traim iubirea, o simtim, o dorim, o cautam, o visam si ne-o imaginam asa cum am sperat intotdeauna ca va fi. Cu toate astea nu ne putem abtine sa nu o si analizam. Paradoxal sau nu, sta in firea fiecaruia dintre noi sa ne agatam de intrebari, interminabile „de ce-uri” si jumatati de raspunsuri tocmai din nevoia acuta de certitudini. Si tocmai cand incepe sirul interogatiilor apare inevitabil si reversul medaliei: punem in ecuatii si paranteze chiar si cel mai putin rational si logic sentiment din lume... iubirea. Si, la fel de ciudat, probabil una dintre primele intrebari pe care ni
le punem inca de la momentul celor dintai „fluturasi in stomac” este: oare cat va dura asta? E iubire, e atractie fizica, sexuala, e dragoste prieteneasca sau o alta aventura? Vrem, ametim imaginandu-ne cum va fi,
ne coloram noptile in alb si zilele in euforie, alergam in somn dupa acelasi el si asta, pana in clipa in care realizam lucid si trist ca...au trecut minute intregi si gandul nu ne-a mai purtat in aceeasi directie. Si atunci cercul se redeschide: de ce nu mai e la fel, a disparut ceva sau dimpotriva a aparut altcineva sau mai rau...s-a terminat totul?

Pai parca iubirea era infinita, eterna si neschimbatoare. Ei bine, tocmai asta e... un univers perfect lasat in grija unor oameni care prin natura lor sunt meniti sa evolueze (bine sau rau) in timp tragand dupa ei tot ceea ce le apartine. Si de aici iubirea incepe sa capete forme: iubirea „lui”, iubirea prieteneasca, iubirea obsesiva, cea apatica, iubirea „din obisnuinta”, cea monotona sau... iubirea pentru care merita sa sacrifici ani si ani de sperante si deziluzii.

Iubirea dureaza deci... atat cat vom stii sa o intelegem. Poate sa ramana acolo intr-un colt al sufletului si sa o simtim zvacnind in fiecare zi in amintirea unui „candva” sau poate sa capete intelesuri noi secunda dupa secunda. Iubirea e in fond atemporala si nu tine decat atat cat ne va da un motiv sa visam mai departe...

http://www.kudika.ro/articol/relatii/4609/Adevarul-despre-cat-dureaza-dragostea.html

Care e varianta voastra?! Very Happy

Junior Data inscrierii : 10 Iul 2007 Mesaje : 73

Cred ca exista cazuri in care iubirea poate sa dureze o viata si sa ramana aceeasi ca si in prima zi. Platon spunea ca la inceputurile vremurilor sufletele umblau prin Univers, se insoteau, ulterior ele au fost trimise pe Pamant insa au fost dispersate. De aceea, scopul lor era acela de a se regasi, de unde notiunea de "suflete pereche" sau "suflete surori" dar si aceea de "iubire platonica", adica lipsita de elementul carnal. Platon este in definitiv primul care enunta teoria transmigratiei sufletelor care sta la baza teoriei orientale a reincarnarii. El mai spune de asemenea si ca Binele, Adevarul, Iubirea sunt niste "idei", adica ele sunt niste tipare arhaice care exista inca de la inceput in Univers si tot ceea ce se intampla pe Pamant nu sunt decat umbre palide ale acestor "idei" (Kant le numeste "monade"). Ele reprezinta esentele primordiale universale dupa care este organizat Universul. Ceea ce pamantenii cunosc drept dragoste, nu este decat o forma modificata si palida a ideii primordiale de Iubire, ceea ce este adevarat in termeni obisnuiti, adevarul relativ conceput de mintea umana, nu este decat o umbra palida a ideii prefecte si prime de Adevar, ceea ce este bine pe Pamant nu este decat o umbra a ideii primordiale de Bine , etc.

Problema care se pune este cea a regasirii sufletelor pereche. Multi cred ca in aceasta viata trebuie ca sa il/o intalnim neaparat. Total fals! Unii oameni nu isi intalnesc sufletele surori, altii au mai multe suflete surori, altii se regasesc si mor impreuna, raman o viata alaturi, altii se intalnesc doar pasager si atunci intensitatea este atat de mare incat lasa urme pt. toata viata. Intrebarea care se pune nu este daca se intalnesc ci de ce se intalnesc? Conform teoriei transmigratiei sufletelor, se face apel la ceea ce in teoria orientala se numeste "karma", adica Destin. De fapt, karma este totalitatea lucrurilor, a actiunilor facute de individ pe parcursul unei vieti. In sens oriental, deci pagan, sufletele surori se intalnesc in momente cheie ale vietii lor, cruciale pentru existenta lor si au menirea de a se ajuta reciproc, de a evolua impreuna. De foarte putine ori sufletele surori se intalnesc pt. a ramanea pt. totdeauna impreuna. De cele mai multe ori, testele karmice nu sunt identificate de indivizi si atunci datoria karmica pe care o au unul fata de altul ramane si se transmite in viata urmatoare terestra in care vor fi pusi in situatii similare pt. a trece din nou testul.
In termeni uzuali intalnim denumirea de "destine legate", pe intelesul tuturor.
Acum despre dragoste ... dragostea e una, sexul e alta, iubirea e altceva. dragostea este in stransa legatura cu sexualitatea si deci cu planul fizic care tine de perpetuarea speciei umane in vreme ce Iubirea este de esenta Divina, este un principiu primordial al Universului si este atributul esential al Lui Dumnezeu. Dumnezeu este perfect tocmai pt. ca este facut din Iubire adica din energia cea mai evoluata care poate sa existe in Univers. De-a lungul istoriei filosofiei universale, majoritatea filosofilor s-au inspirat din Platon si Crestinismul este in mare parte un produs al filosofiei vechii Elade. Nimic nu e nou sub soare ...

Asta e pararea mea
flower

Senior Varsta : 34 Data inscrierii : 17 Oct 2007 Mesaje : 123

Junior Data inscrierii : 10 Iul 2007 Mesaje : 73

Draga Storm, in alta ordine de idei ... lectura placuta a articolului de mai jos ... poate spune mai multe decat oricare alte cuvinte ... este lung dar merita citit, zic eu ...

V-aţi întrebat vreodată în ce fel iubiţi fiinţa de lângă dumneavoastră? V-aţi întrebat vreodată cu adevărat cât de sinceri sunteţi în iubirea faţă de el/ea? V-aţi întrebat dacă ceea ce învăţăm la orele de literatură – şi anume, că iubirea e o cale de a atinge Absolutul – chiar este adevărat? V-aţi întrebat vreodată dacă nu cumva felul în care iubim şi trăim iubirea reprezintă, de fapt, nivelul nostru de evoluţie spirituală şi raportarea noastră reală la Dumnezeu şi la Cosmos?
Iată mai jos, ca posibile răspunsuri la atâtea întrebări, şapte niveluri de conştiinţă specifice vieţii noastre afective rezumate la 7 puncte despre iubire. Ele sunt corelate cu cele şapte ceruri (tipuri de fericire) ale iubirii; indiferent pe care îl atingem, dacă îl trăim cu intensitate, ajungem tot acolo: la Dumnezeu, sursa Iubirii Absolute şi originea divină a fiinţei noastre.
1.Fiţi în orice secundă de viaţă complet liber. Numai fiinţele cu adevărat libere se pot împlini prin iubire. În absenţa libertăţii apar ataşamentul şi sentimentele negative. Iubitul/iubita este un dar de la Dumnezeu, nicidecum obiectul nostru proprietate personală, deci el/ea nu ne aparţine. Cei care trăiesc însă un puternic ataşament se recunosc foarte uşor. Naturile solare spun întotdeauna: Fiinţa iubită e viaţa mea, e tot ce am pe lumea asta. Naturile lunare, dimpotrivă, mărturisesc: Nu pot trăi fără el/ea. În ambele situaţii, fiinţa iubită a devenit, la nivel subconştient, un obiect de care ne-am legat, existând pericolul, în cazul comportamentelor posesive, de a o şantaja cu faptul că desprinderea ei/lui din cuplu ne-ar periclita chiar viaţa. Văzuţi din afară, despre ei se spune adesea că sunt loviţi cu leuca. Aspectul armonios al acestui nivel de conştiinţă este încrederea totală a fiecăruia în celălalt şi stabilitatea afectivă ce derivă din capacitatea celor doi de a fi liberi de absolute orice constrângere.
2.Fiţi permanent conştienţi şi de calităţi şi de defecte, şi manifestaţi înţelegere faţă de orice impas. În absenţa acestei conştienţe, cuplul devine vulnerabil la absolut orice influenţă exterioară, de orice fel (afectivă, materială, socială etc). Aici putem localiza iubirile profund interesate în planul posesiunilor materiale, iar astfel de oameni se recunosc şi ei, asemenea tuturor de altfel, după exprimări specifice. Fiinţele dornice să ofere în cuplu cât mai mult confort, lux sau chiar opulenţă spun întotdeauna Îmi vine să-l mănând de drag. Fiinţele dornice să parvină material prin cuplu, care fac din căsătorie o şansă de confort material, dornice aşadar să acumuleze preluând de la celălalt, vor spune întotdeauna: Mi-a mâncat sufletul cu iubirea lui. Este cazul, cel mai adesea, al compromisurilor făcute pentru false valori, desigur cele mai iluzorii – casă, bani, domenii, lucruri. Atunci când se despart, fiecare dntre ei rămâne cu impresia că a ratat marea şansă a vieţii. Văzuţi din afară, despre ei se spune adesea că i-a luat apa. Aspectul armonios al acestui nivel de conştiinţă este sentimentul de hrănire reciprocă pe toate planurile şi de reuşită în doi în absolute orice domeniu de viaţă.
3.Acordaţi-vă răbdarea de a vă cunoaşte cât mai bine, într-o perioadă cât mai lungă de timp, şi exersaţi capacitatea fie de a vă obiectiva faţă de propria persoană, fie de a vă vedea cu ochii fiinţei iubite. Din momentul în care doi oameni încep să trăiască starea de „împreună”, ei trec într-o nouă etapă de devenire, de remodelare a fiinţei. Absenţa răbdării duce atât la percepţii eronate despre celălalt, cât şi la proiectarea nedorită a idealurilor unuia asupra celuilalt, iar cunoaşterea reală nu mai este posibilă. Cuplu tinde să capete aspectul unei competiţii, al unui nedorit „care pe care”; unul dintre parteneri, cel solar şi combativ, va spune: Mă topesc de dragul lui/ei; celălalt, dacă este o natură lunară, defensivă, se va plânge mereu: Nu-mi mai arde de nimic, lui nu-i pasă de mine. Este cazul cuplurilor care se distrug din cauza unor puerile orgolii, generând chiar ranchiună pe viaţă şi neînvăţând nimic din experienţa lor afectivă. Văzuţi din afară, despre ei se spune, adesea, că li s-au aprins călcâiele. Aspectul armonios al acestui nivel de conştiinţă este [size=9]complementaritatea constructivă şi capacitatea de a genera în cei de alături transformări benefice, profound transformatoare.
4.Stabiliţi-vă măcar un ideal comun, pentru că acesta conferă coloana vertebrală a relaţiei – un ideal pe termen lung, bine definit şi care să vizeze mai ales un bine adus oamenilor, lumii în care trăim. Un cuplu – fie el abia închegat, fie unul deja realizat – este, de la un moment dat încolo, o stare de expansiune a fiinţei la nivel social. Drumul spre Dumnezeu nu trece prin deşert, ci prin destinul colectiv. La acest nivel, fiinţa solară spune întotdeauna: Simt că toată lumea e a mea, nu mă mai încape pielea de fericire, parcă respir prin el/ea. Fiinţa lunară, pasivă, receptivă, mai înclinată spre suferinţă decât spre bucurie, şi marcată de o gândire negativă, va spune: Mi-a frânt inima, Nu mai am aer de atâta durere, Mi se strânge sufletul. Relaţiile de acest tip pot fi adesea dramatice, rupte din cauza unui sentiment grav de neîmplinire care îşi caută cauza în lipsa de compatibilitate intelectuală, de exemplu, a partenerilor. Văzuţi din afară, despre ei se spune că sunt cu capul în nori. Aspectul armonios al acestui nivel de conştiinţă este starea de cădură afectivă şi de iubire armonioasă, cuplul respective devenind un model pentru cei din jur.
5.Faceţi efortul de a înţelege că, într-un cuplu, iubirea are drept sinonime adevărul, încrederea, seninătatea, fermitatea, echilibrul, discernământul, simţul măsurii, bunul-simţ, responsabilitatea, înţelepciunea, luciditatea, discernământul, evoluţia spirituală ca ideal superior, altruistmul. Orice cuplu reuşit – indiferent pentru ce durată terestră – este o izbândă a evoluţiei generale a Universului şi o bucurie în inima lui Dumnezeu. Pe acest nivel, sau „în acest Cer” se derulează iubirile originale, deschise tuturor ideilor novatoare care schimbă lumi, sau, dimpotrivă, iubirile tiranice, rebele, în care partenerii, dornici de o libertate fără măsură, mai ales liberi nu ştiu să fie. În primul caz, fraza-model este: Am pierdut noţiunea timpului de atâta fericire. În al doilea caz, exprimarea abundă în fraze de genul: Nici să nu mai aud de el/ea, Mi s-au terminat cuvintele, Simt că mă apasă timpul. De remarcat că, pentru cuplurile dinamice, solare, iubirea este un factor puternic de stimulare a creativităţii, şi cel puţin unul dintre cei doi este angrenat într-o profesie artistică sau modelatoare de mentalitate la nivel colectiv. Văzuţi din afară, despre ei spune, adesea, că sunt (de) pe altă lume. Aspectul armonios al acestui nivel de conştiinţă este starea de candoare, de puritate şi de fericire copleşitoare în cuplu.
6.Învăţaţi să fiţi fireşti şi să comunicaţi la absolut toate nivelurile. Cine nu este capabil să comunice nu este capabil nici să iubească, întrucât sufletul lui este închis. Sensibilitatea, gingăşia, tandreţea, profunzimea, armonia sunt semnele unui cuplu comunicativ şi vital, capabil să impregneze transformarea prin iubire în mediul în care trăieşte. Este unul dintre Cerurile elevate ale iubirii aici. Fiinţa a căpătat detaşare şi rafinament, dar asta nu înseamnă că a trecut de toate pragurile cauzatoare de durere. Dacă, în Cerul 4, pericolul venea din sensibilitatea inimii, aici pericolul vine din forţa egotică a mentalului. Aşa cum strică o sensibilitate excesivă, tot astfel strică un mental dur şi rece. Fiinţa solară se exprimă adesea prin: Nici nu văd pe unde umblu de atâta fericire, Înnebunesc de dragul ei/lui. Fiinţa lunară, contemplativă, va spune: Simt că-mi ies din minţi, Parcă mi-am pierdut capul. Aici se pot rata marile cupluri fericite, relaţiile de maestru-discipol, sau se pot realiza relaţii de un soi deosebit, cu putere transformatoare asupra celorlalţi. Văzuţi din afară, despre ei spune că şi-au pierdut minţile. Aspectul armonios al acestui nivel de conştiinţă este cuplul plenar împlinit prin cunoaşterea adevăratei realităţi şi prin capacitatea de transmite cunoaşterea iniţiatică.
7.Trăiţi fiecare clipă în care sunteţi împreună ca şi cum ea ar fi de fiecare dată ultima. Aveţi permanent în inimă şi în gând cuvintele: iubirea mea vine de la Dumnezeu, şi tocmai de aceea este infinită. Nu uitaţi că, ajunşi în al şaptelea Cer al iubirii, v-a mai rămas doar un pas până la Dumnezeu. Chiar dacă se poate spune, uneori, despre aceste cupluri, că şi-au pierdut capul, să ştiţi că este doar o imagine de exterior. Iubirea este trăită aici ca voluptate nesfârşită şi ca o stare permanentă de contopire cu ceilalţi, de unitate cu tot restul lumii şi cu întregul Univers. La un pas distanţă de Dumnezeu, fiinţa solară exclamă în plină beatitudine a iubirii: Nici nu mai ştiu de mine. La un pas distanţă de Dumnezeu, fiinţa meditativă exclamă, proiectată deja în idealuri de mare sensibilitate: Simt cum mă pierd în alte sfere. Dar şi una, şi cealaltă, au depăşit pericolul separării; ajunse aici împreună, ele pot face amândouă deodată marele pas spre Divinitate, devenind o singură fiinţă şi apoi una cu Dumnezeu.

Senior Varsta : 34 Data inscrierii : 17 Oct 2007 Mesaje : 123

am citit de-a fir a par! ce si cum insa.. mai tarziu.. dupa ce-mi limpezesc ideile! Very Happy

ca nu fu chiar lesne de ma plimbat prin sapte ceruri...

Senior Varsta : 36 Data inscrierii : 27 Nov 2006 Mesaje : 124

intrebare intrebatoare: iubirea adevarata are de a face cu sentimentele sau cu mintea?

Senior Varsta : 35 Data inscrierii : 26 Nov 2006 Mesaje : 165

Cu amindoua cred. Daca te lasi dusa de apa sentimentelor, vezi doar fluturasii care dispar la un moment dat. Daca te iei dupa minte, nu te mai indragostesti niciodata.
Deci, ar cam trebui o doza din ambele pentru iubirea adevarata.

Senior Varsta : 35 Data inscrierii : 26 Nov 2006 Mesaje : 165

Junior Data inscrierii : 10 Iul 2007 Mesaje : 73

Fluturasii sunt determinati de substantele din creier. Substantele exista pt. ca sa ne putem reproduce. Asta se numeste dragoste. Dupa ce fluturasii nu mai sunt, ramane un sentiment. Asta se numeste Iubire. Sex - Dragoste - Iubire sau invers. cam astea sunt fazele. Sexul si Dragostea sunt trecatoare. Iubirea ramane, sau cel putin asa se zice ....
elephant

Senior Varsta : 35 Data inscrierii : 26 Nov 2006 Mesaje : 165

Subiect: Re: cat dureaza dragostea?! Joi Nov 08, 2007 1:02 pm

Eu una nu cred in suflete pereche. Cred ca nu este decit un singur suflet, care se manifesta de fiecare data altfel.
Si la intrebarea 'cat dureaza dragostea', daca e sa ne luam dupa teoria lui Zorro, raspunsul ar fi: atat timp cat traiesc acei fluturasi... Very Happy

p.s. speciile de fluturi care au viata cea mai lunga, traiesc maxim 8-9 luni, insa marea majoritate traiesc cel mult o saptamana! Wink

_________________
Ely's Place! pentru prajituri, torturi, bucate delicioase, coliva, colaci si multe, multe altele!

Subiect: Re: cat dureaza dragostea?! Joi Nov 08, 2007 2:54 pm

Subiect: Re: cat dureaza dragostea?! Joi Nov 08, 2007 4:58 pm

Subiect: Re: cat dureaza dragostea?! Joi Nov 08, 2007 6:13 pm

Subiect: Re: cat dureaza dragostea?! Joi Nov 08, 2007 8:27 pm