DESPRE IERTAREA APROAPELUI

Subiect: DESPRE IERTAREA APROAPELUI Mar Dec 12, 2006 11:29 pm

Ce zice Biblia despre iertare?

Atunci Petru s-a apropiat de El, si Ia zis:" Doamne de cite ori sa iert pe fratele meu cind va pacatui impotriva mea? Pina la sapte ori?"
Isus i-a zis:" Eu nu_ti zic pina la sapte ori, ci pina la saptezeci de ori cite sapte." Matei 18:21-22.
Isus in Evanghelii invata ca iertarea Lui Dumnezeu, desi este acordata gratuit pacatosilor pocaiti, totusi ea ramine conditionata de bunavointa personala privitoare la iertarea semenilor. Cu alte cuvinte, se poate pierde iertarea Lui Dumnezeu cind ai o inima aspra si neiertatoare (vezi Evrei 12:15: Iacov 3:11,14:si in mod special Efeseni 4:31,32; unde Pavel arata ca amaraciunea, iutimea si minia sunt incompatibile cu calitatea de crestin, trebuind a fi inlaturate.)

Lucruri grele de facut:
Sa recunosti ca ai gresit
Sa-ti ceri iertare.
Sa fii atent sa nu repeti gresala.
Sa ierti gresala altuia si sa o uiti.

Sa nu te rogi
de Petru Popovici

Intr-o biserica, o credincioasa, care se considera doamna mare, s-a simtit ofensata de o sora mai simpla. O expresie a acesteia, ea a inteles-o cu totul altfel. Pastorul aflase si a stat de vorba cu sora in cauza. Aceasta i-a repetat expresia si i-a spus ca nici nu s-a gindit la ceea ce a inteles cealalta. Apoi a stat de vorba cu sora-doamna ofensata, sa se linisteasca, caci cealalta nici nu a vrut sa o supere. Dar, aceasta era foc si spunea, ca nu o va ierta niciodata. Dupa multe staruinte, vazind ca aceasta nu vrea nicidecum sa o ierte si sa se impace, pastorul ii zise:" De acum inainte dumneata nu mai ai de ce sa te rogi, atita timp cit nu te impaci si nu ierti, caci nici Tatal din cer nu-ti va ierta pacatele dumitale". Domnul Isus a zis: "Cind stati in picioare si va rugati, sa iertati orice aveti impotriva cuiva, pentru ca si Tatal vostru din ceruri sa va ierte greselile voastre"( Evanghelia dupa Marcu 11:25-26). Noi trebuie sa traim cuvintul Lui Dumnezeu.

Matei 6:12, 14 si 15:" Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostrii"
"Daca iertati oamenilor greselile lor, si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile voastre. Dar daca voi nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre."

Efeseni 4:31,32:" Orice amaraciune, orice iutime, orice minie, orice strigat, orice clevetire sa piara din miljlocul vostru.
Dimpotriva, fiti buni uni cu altii, milosi si iertati-va unul pe altul cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos.

Evrei 12:15"Luati seama bine ca nimeni sa nu se abata de la harul Lui Dumnezeu, pentruca nu cumva sa dea lastari vre-o radacina de amaraciune, si sa va aduca tulburare si sa fiti intinati de ea."

Iacov 3:"Toate soiurile de fiare, de pasari, de tiritoare, de vietuitoare de mare se imblinzesc, si au fost imblinzite de neamul omenesc, dar limba niciun om n-o poate imblinzi. Ea este un rau, care nu se poate infrina, este plina de o otrava de moarte.
Cu ea binecuvintam pe Domnul, si Tatal nostru, si tot cu ea blestemam pe oamenii care sunt facuti dupa asemanarea Lui Dumnezeu.
Din aceeas gura iese si binecuvintarea si blestemul! Nu trebuie sa fie asa fratii mei! Oare din aceeas vina a isvorului tisneste si apa dulce si apa amara?
Cine dintre voi este intelept si priceput? Sa-si arate prin purtarea lui buna, faptele facute cu blindetea intelepciunii!
Dar daca aveti in inima voastra pizma amara si un duh de cearta, sa nu va laudati si sa nu mintiti impotriva adevarului.
Intelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este paminteasca, fireasca, drtaceasca.
Caci acolo unde este pizma si un duh de cearta, este si tulburare si tot felul de fapte rele .
Intelepciunea care vine de sus, este, intii curata, apoi pasnica, blinda, usor de induplecat, plina de indurare si de roduri bune, fara partinire, nefatarnica.

Bleu Varsta : 46 Data inscrierii : 26 Nov 2006 Mesaje : 26

Deosebit de frumos, Core!
Daca ii iertam pe cei ce isi cer iertare le facem lor un bine; daca ii iertam pe cei ce nu-si cer iertare ne facem noua un bine!
(cine vrea sa comenteze fraza/expresia?)
_________________
nu poti invata prea multe lucruri ascultand doar de tine insuti

Senior Varsta : 98 Data inscrierii : 23 Nov 2006 Mesaje : 224

Subiect: Re: DESPRE IERTAREA APROAPELUI Mier Dec 13, 2006 8:23 pm

Bleu Varsta : 46 Data inscrierii : 26 Nov 2006 Mesaje : 26

Multumesc Core!

Profit de ocazie sa spun si eu bun venit la toti cei care au venit in perioada in care am lipsit!
Tare imi place pe acest site! De ce?
Aici ninge cu intentii bune! Very Happy

Sunt convins ca avem de invatat unii de la altii!
_________________
nu poti invata prea multe lucruri ascultand doar de tine insuti

Senior Varsta : 35 Data inscrierii : 26 Nov 2006 Mesaje : 165

Cată vreme nu s-a-nchis Cartea Mantuirii,
cat Isus mai poartă-n răni sangele Iubirii,
cat mai poate palpai jarul sub cenuşă,
stai şi-ascultă; Domnul tău bate-acum la uşă.

Dacă azi e-n preajma ta, e că vrea să-ţi spună
gandul cel mai minunat, vestea cea mai bună.
Nu-L lăsa să plece trist. Poate niciodată
mana Lui la uşa ta n-are să mai bată...
*
Iată mortea lui Adam.
Izgonit din slavă,
inima-i tanjise-n el, tristă şi bolnavă.
Şi, trăind pe-acest pămant anii de căinţă
nouăsute şi treizeci, au luat fiinţă
de la el popoare-ntregi ce-au umplut pămantul
de păcat şi de blestem.
Presimţind mormantul,
şi-a chemat Adam pe-ai săi, capi de ginţi şi naţii,
ce-ncheiau pana´ la Iared nouă generaţii.
Iată-i priveghind acum langă chipu-i veşted,
pe cand candela-n amurg palpaie la creştet.
-Paradis, şopteşte-Adam, har al frumuseţii,
văi de flori ce cantă psalmi...Pomul sfant al Vieţii
Domnul mi le-a dat spunand: Ale tale-s toate.
Fii stăpan şi domnitor an eternitate!

Numai pomul cel oprit să nu-ţi fie partea!
Să nu ştii ce-i bun sau rău, căci vei şti ce-i moartea.
Dar la şoapta Celui Rău cu-ndulciri de harpe,
am uitat de Dumnezeu, amăgit de şarpe.
Domnul m-a gonit din Rai, mi-a luat cununa.
Paradis... cum te-am pierdut pentru totdeauna!...
Tac bătranii. Dar Iared, tanărul, ai spuse:
-Cum, pentr-un păcat, atat, să te stingi străbune?
-Da, Atat. Pentr-un păcat... a răspuns străbunul,
nu vezi ce-a rodit de atunci un păcat, doar unul?
Şi pe buze moare-ncet şoaptă după şoaptă
-Iată... angeri din Adanc... colo jos... m-aşteaptă...
Capul se apleacă-n piept. Mana i se destrange.
Plang bătranii sub stejar. Turma mică plange.
Pe cand negrii angeri duc an adancul humii
Sufletul antai creat, patriarhul lumii.
*
Trist Adanc! Şeol tăcut, de sub umbra mării,
Continent necunoscut, ţară ai uitării,
fund al negrului abis unde-n orice clipă
mii de năzuinţi işi frang frageda aripă,
setea noastră de păcat ţi-a umplut cetatea,
neascularea tuturor, fala, nedreptatea
uraciuni ce vor primi Iadul ca răsplată!
Doamne, nu se va găsi pan-atunci o plată
ce-ar putea răscumpăra oamenii luminii?

Zi de-april. Un aspru vant leagănă smochinii.
Sus pe deal, cu chip ciudat, supt de priveghere,
iată-L ţintuit pe lemn, Omul de durere,
Om deprins cu suferinţi... Vai, antoarce-ţi faţa!
Nu-L privi, că te-nfiori! I se stinge viaţa.
Numai sange. Numai răni. Ce păcate grele
L-au adus antre talhari? Ce blestem să spele?
Imprejur cei Inţelepţi il lovesc cu gluma:
-S-a-ncrezut in Dumnezeu... Să coboare-acuma!
Unul din talhari, ranjind, s-a intors să-I spuie:
-Dacă eşti Mesia Tu, smulge-ne din cuie!
Celălalt se-ncruntă trist: Nu te prinde teama?
Pentru cate-am făptuit drept e să dăm seama.
Dar acesta, fără vină, toate le indură.
Şi-ntorcand către Isus ochii lui de zgură:
-Doamne, cand vei fi-mpărat, să-ti aduci aminte.
De-oi fi ţărană in grădini, de-oi fi colb fierbinte,
să mă chemi să-ti văd şi eu zilele senine...
Şi-a răspuns Isus: -Vei fi... azi... in Rai cu Mine!
Numai tu, sărman talhar, vezi lumina sfantă?
tu, opaiţul ce s-a stins, trestia cea frantă?
Cum? N-o văd cei pricepuţi? Doctorii? Soborul?
Preoţi, nu vedeţi in El Răscumpărătorul?
Cand Avram a scos cuţitul fiul spre-a-şi străpunge,
Domnul l-a oprit: „Destul! Nu-l lovi! Ajunge!“
Azi, cand Domnul pentru noi Fiul işi jertfeşte,
nu se-nalţă nici un glas dintre noi: „Opreşte!“?
Vai! Acel ce ne-a creat să ne poarte vina?
Orbi, voi nu strigaţi: „Destul! El ne-a dat lumina!“
Voi, leproşi, aţi şi uitat trupul plin de sange?
Dacă voi nu veţi striga, pietrele vor plange,
paturile-n care, trişti, au zăcut ologii,
colbu-n care care-L aşteptau orbii sinagogii,
carjele rămase-n drum, peştii din pustie,
giulgiurile ce-au rămas goale in sicrie!
Cum? Să moară chiar Isus? El, Cel fără pată.
Dar a mai iubit ca El cineva vreodată?
Pe-al cui piept şi-au mai plecat tampla ucenicii?
Cui I-au pus veşminte-n drum, despoind finicii?
Cui Maria I-a jertfit lacrimi la picioare?
Infioară-te, pămant! Stinge-ţi raza, soare!
-Eli, Eli, pentru ce Ţi-ai intors privirea?
Sunt un vierme, nu un om. M-a ajuns pieirea.
Tauri negri din Basan M-au străpuns... Mă doare...
Mi-au făcut izvoare-n maini, rauri in picioare.
Işi ampart veşmantul Meu, aruncandu-şi sorţii.
Eli, Eli, M-ai adus in ţărana morţii...
... Ce ciudat!... in plină zi s-a-nnoptat in ţară...
Stancile scraşnesc in munţi. Templu se-nfioară.
Oamenii se bat in piept, căutand o rază.
Ce-aveţi voi, bătrane culmi, ce fiori de groază?
Iată... solii morţii vin... din Adanc grămadă...
să-L coboare pe Isus, cea mai scumpă pradă.
Vin ca lupii cand furiş dau tarcoale stanii.
Se apropie, urcand dealul Căpăţanii.
Sunt la cruce...
Dar un glas a brăzdat văzduhul:
„Tată, imi incredinţez mainii Tale Duhul!“
Cinste jertfei lui Isus! El S-a dat ca plată!
Prin credinţă-n El, acum, Viaţa-i caştigată!
Mii de ingeri spre Isus işi apleacă zborul:
„Aleluia! A invins Mielul, Salvatorul!“
Şi deodată, in adanc, sub noianul mării,
unde dorm de mii de ani umbrele uitării,
zori de zi dezvăluie valea cea grozavă:
Vine Soarele Isus imbrăcat in slavă!
Şiruri negre zac in giulgi. Dar ca un tezaur,
cei iubiţi au fost păstraţi in sicriu de aur.
Şi acum clipesc... tresar... unul cĂ˘te unul...
-Vai... ce somn!... şopteşte-Adam. Şi-a sărit străbunul
cu un strigăt: „Domnul meu!“ alergand spre Dansul!
-Ingerul! tresare-Avraam, podidindu-l plansul!
-Domnul Dumnezeu din rug? sare Moise-n grabă.
-Căpetenia oştirii? Iosua se-ntreabă...
-EU SUNT! Veşnicul Cuvant, Pomul Sfant al Vieţii,
Unsul cel făgăduit, Astrul dimineţii,
Mielul cel injunghiat, marea despărţită,
mana care v-a hrănit, stanca cea lovită,
Şilo, la al cărui tron e chemat tot omul,
proorocul ce-l vesti Deuteronomul.
Căci atat de mult iubi Tatăl lumea-ntreagă,
că a dat ca preţ al ei pe Odrasla-I dragă!
Şi-au pornit curand spre cer. Larg vuieşte zarea.
„Moartea prin Adam veni, prin Isus, IERTAREA!“
Şi de-atunci de cand Isus a murit pe cruce
şi-a-nviat a treia zi, sufletul se duce,
nu in jos, ci sus in Cer, in divina taină!
Lasă trupul pe pămant! lasă-l ca pe-o haină!
Ne va fi redat curand! Sus ne e granarul!
Sus in Cer, in Paradis, a fost dus talharul!
Sus in cer văzu Ştefan tronul de porfiră!
Petru sus in Cer privi cand il răstigniră!
Şi, sfarşind pe-acest pămant lupta lui cea bună,
Pavel sus in Cer primi slavă şi cunună!
*
Fraţii mei, să sune-n larg bolta cea albastră
de cantări şi chiot plin! Viaţa e a noastră!
Lutul cand se-ntoarce-n lut ca să-şi ducă somnul,
noi suntem intampinaţi de Isus, de Domnul
şi de ingeri sclipitori, soli ai Dimineţii,
ce ne duc in Paradis şi cetatea Vieţii!
*
Astăzi dar, prieten drag, cat mai este milă,
cat iertarea nu şi-a-nchis cea din urmă filă,
cat al Neamurilor timp ancă nu se curmă,
cat Isus mai poartă-n răni stropii cei din urmă,
nu-L lăsa să plece trist!
Poate niciodată
mana Lui la uşa ta n-are să mai bată...
Iată azi El şi-a intors către tine faţa!
Omule, fii inţelept!

AZI PRIMEŞTE VIAŢA!
Costache Ioanid