Luiza Bleu


Data inscrierii : 30 Oct 2007 Mesaje : 23
| Subiect: Moldova crestina Vin Nov 23, 2007 11:12 pm | |
| Sunt îngerii și Satana o realitate?
Intervievat: Parintele Octavian Moșin Interlocutor: Deliu Ludmila D.L. Deja este cunoscut faptul că duhurile rele sunt îngerii răi, Satana cu slujotorii lui și duhurile bune sunt îngerii care noi ni-i imaginăm în haine albe cu aripi care ne apără. Care este originea îngerilor buni și celor răi? P.O. Faptul că există două dimesiuni, aceasta a constituit totdeauna o realitate a existenței, o realitate a universului. A existat dintotdeauna partea pozitivă, benefică, fortificatoare și a existat și partea malefică, distrugătoare. Biblia prezintă foarte bine lumea văzută și nevăzută. Spre regret, în lumea contemporană nu se simte un progres duhovnicesc, din contra merge în regres. Pe lângă faptul că suntem creați după “chipul și asemănarea lui Dumnezeu” avem în noi o părticică din dumnezeire, deci suflet nemuritor. Biblia spune că Dumnezeu este Duh, de aceea și noi avem o părticică de duh în noi care este veșnică. În viața noastră întotdeauna a fost o luptă între bine și rău, iar câmpul de luptă fiind tocmai sufletul nostru. D.L. Biblia spune că Dumnezeu este creatorul lumii, a creat El ingerii buni și răi? Atât lumea văzută, cât și cea nevăzută a fost creată de către Dumnezeu și El foarte bine prezintă locul, timpul și menirea creației. Totodată, vedem primele realizări, dar și primele ratări ale creație, atunci când creatura se vrea a fi Dumnezeu. Lucifer era primul între îngeri, cel mai luminos și frumos, dar a căzut din slavă în urma neascultării și mândriei. Prin faptul că a vrut să fie asemenea lui Dumenezeu, el a fost coborât în adâncurile pământului. El a devenit Satana din cauza că nu a menținut legătura cu Creatorul, nu s-a mulțumit cu acea slavă care i-a dat-o Dumnezeu, astfel a căzut mai jos decât era. El este cel care nu dă slavă lui Dumnezeu, ci îi este dușman Lui și oamenilor. În al doilea rând omul, Adam și Eva au fost așezați de către Dumnezeu în grădina Edenului. Ei aveau o perfecțiune deosebită și Dumnezeu le-a dat o singură poruncă, care ei au încălcat-o din dorință de a cunoaște mai mult, de a fi asemenea Domnului. D.L. Ce rol au îngerii în viața oamenilor? P.O. În primul rând, îngerii sunt acei care vestesc, cei care transmit mesajul și voia lui Dumnezeu, dar în același timp fiecare din noi primește un înger păzitor la nașterea sa. Îngerul păzitor este însoțitorul nostru în lupta spirituală dintre bine și rău. D.L. Noi, oamenii, deseori spunem că în urechile noastre sună două voci: una care ne spune să facem bine, alta care ne spune să facem rău. Puteți să ne explicați acest lucru? P.O. Diavolul este cel care împiedică orice efort spiritual, deoarece el ar vrea ca fiecare să se dea în stăpânirea sa. De asemena este forța bună, care opune rezistență împotriva dorinței lui Satan, ca ea să nu fie realizată. Cu cât mai mult depui efort, cu atât mai mult lupta aceasa devine mai aprigă și prin aceasta înțelegem că viața duhovnicească nu este ușoară. Totodată, sunt oameni care sunt posedați de duhurile rele și care îi slujesc lui Satan, bunăoară cei care se ocupă cu ocultismul, vrăjitoria. Ghicitorii sunt cei care încercă să prevestească cu puterea celui rău. D.L. Poate omul să fie biruitor asupra Satanei și slujitorilor lui? P.O. Unica noastră armă este credința în Dumnezeu. Este nevoie ca viața nostră să fie trăită în duh și în adevăr, în duhul evlavie, bunătății, și-n Duhul lui Dumnezeu. Cel care are Duhul lui Dumnezeu nu poate face rău. Totuși Dumnezeu permite răul, adică permite ispita în lume, pentru ca noi, oamenii, să devenim mai tari în credință. Nu poți deveni bun sportiv fără efort și antrenament, după cum nu poți deveni bun creștin fără efort spiritual, fără rugăciune și încercări care te întăresc în credință. D.L. Ați spus că Dumnezeu permite ispita, are Dumnezeu putere asupra Satanei, îl limitează El în anumite acțiuni? P.O. Domnul permite ispita atâta cât noi o putem duce. Iov din Sfânta Scriptură a fost ispitit până a pierdut totul din jurul său, dar nu a cârtit și apoi i s-a întors însutit. Importantă este dorința noastră de a rezista ispitei care ne poate duce la păcat, dar întotdeauna să fim învingători. D.L. Satana sau îngerii lui Dumnezeu vin să ne comunice un mesaj. Am auzit odată un caz când a venit un înger la un om și i-a spusn să se sinucidă. Apoi cineva a interpretat acest caz și mi-a spus că nu ar putea îngerul lui Dumnezeu să aducă un astfel de mesaj și chiar însăși Biblia vorbește că Satana se poate preface într-un înger de lumină, ca să amăgească oamenii. Cum putem noi creștinii să recunoaștem dacă mesajul primit de la un înger este de la Dumnezeu dar nu de la Satan? P.O. Printr-o rugăciune sinceră adresată lui Dumnezeu noi putem primi acea înștiințare dacă descoperirea primită este divină sau diavolească. Revelația care vine de la Dumnezeu este spre o creștere spirituală, iar dacă este spre slavă deșartă, spre pierzarea sufletului, atunci nu poate fi de la Cel de sus. D.L.În periada Sărbătorilor de Paști cu toții privim filmul “Viața lui Iisus” și o secvență din film arată cum Satana a încercat să-L ispitească pe Iisus ca să-L facă să renunțe la planul Lui de a salva omenirea de păcat. A pregătit Dumnezeu un plan anumit și pentru om, ca exemplu să-I dea slavă, să asculte, să-I slujească lui Dumnezeu, dar Satana dorește să ne ispitească ca noi să nu împlinim planul lui Dumnezeu? P.O. Da, Bunul Dumnezeu are cu fiecare din noi planul său, iar satana este acel care pune piedici permanent. În același timp însăși noi nu suntem privați de voința de a alege binele sau răul, adică Dumnezeu nu intervine în libertatea noastră. D.L. Ce este important să facă un creștin ca să nu ajungă să fie condus de Satana sau influențat de el? P.O. Să aleagă să-L slujească pe Dumnezeu, să nu asculte de forța rălui? D.L. Este evident că în țară se face mult rău, corupție, omoruri, invidie, certuri, în acelați timp oamenii doresc să fie bine. Din aceasta putem conclude că mai mult domină puterea răului decât puterea binelui. Cum am putea schimba situația aceasta? P.O. Noi trebuie să favorizăm creșterea sănătoasă lăuntrică, dar cu părere de rău aceasta nu s-a început. Fiecare avem sădit în noi credința, dar ea trebuie să fie crescută, însă dacă nu este crescută generația în frica Domnului atunci noi culegem roadele pe care le avem: oameni înstrăinați și depărtați de cele sfinte care nu fac alt ceva decât să-l slujească pe Satan prin acțiunile lor. Sfatul Preotului - Ziarul Liber Cumpărați Ziarul Liber!!
Popularitatea articolului: 7%
din www.moldovacrestina.net |
|
Luiza Bleu


Data inscrierii : 30 Oct 2007 Mesaje : 23
| Subiect: Re: Moldova crestina Vin Nov 23, 2007 11:20 pm | |
| Nu-i asa ca e frumos articolul asta? cine zice ca Satan nu exista este naiv de-a binelea. cu siguranta ca exista insa are putere numai daca gaseste terenul potrivit. de obicei noi nu suntem suficienti de curati si atunci sigur ca are putere pt. ca lui ii place necuratenia.
eu zic ca e interesant articolul  |
|