A fost o data, o insula unde locuiau: Fericirea, Tristetea, Constiinta, si multe altele
printre care si Dragostea. Intr-o zi s-a anuntat ca insula se va scufunda, asa ca
toti au inceput sa-si repare barcile si au plecat cat mai repede. Dragostea a ramas
ultima. Ea a perseverat pana in ultimu- moment.
Cand insula era aproape a se scufunda, Dragostea s-a decis sa ceara ajutorul.
Bogatia a trecut pe langa Dragoste intr-un vapor imens. Dragostea a spus:
"Bogatie ma poti lua cu tine?". Bogatia a raspuns: "Nu, nu pot. Am atata aur si
argint de transportat, incat nu mai este loc si pentru tine".
Dragostea s-a decis sa intrebe Vanitatea care tocmai trecea pe acolo intr-o
frumoasa barca: "Vanitate, te rog ajuta-ma!". "Nu te pot ajuta Dragoste. Esti toata
uda si mi-ai putea strica barca", a raspuns Vanitatea. Tristetea trecea si ea pe
acolo, asa ca Dragostea ii cere ajutorul: "Tristete ia-ma cu tine, te rog!" " O...
Dragoste, sunt atat de trista, incat vreau sa fiu singura!" Fericirea a trecut si ea pe
acolo, dar era atat de vesela incat nici nu a auzit cand Dragostea i-a cerut ajutorul.
Dintr-o data s-a auzit o voce: "Vino, Dragoste, te iau eu". Era un batranel.
Dragostea s-a simtit atat de binecuvantata si atat de fericita incat a uitat sa
intrebe cum il cheama. Cand au ajuns pe uscat, batranelul a plecat urmandu-si
calea lui. Dragostea, realizand cat de datoare ii este batranelului, a intrebat
Constiinta, un alt batranel: "Cine m-a ajutat, cine a fost cel care m-a ajutat?" "Era
Timpul", a spus Constiinta." "Timpul!?", a spus Dragostea mirata. "Dar de ce sa
ma ajute pe mine Timpul?" Constiinta a zambit si a raspuns cu intelepciune:
"Pentru ca numai Timpul este capabil sa inteleaga cat de mare si minunata este
Dragostea".
Si tot Timpul m-a ajutat si pe mine sa-mi gasesc Dragostea. Iar voi cei care cititi
acest mesaj si sunteti singuri, nu disperati, timpul isi va face datoria si fata de
voi...
