Am fost
lumină,
umbră
și foc mistruitor,
dar viața-n schimb
mi-a dat,
doar dor!
Pe crestele înalte
am urcat cu greu,
privit-am de sus lumea
și dor
mi-a fost,
mereu!
În șipot de izvore
m-am scăldat
și-alături de jivine
ades am alergat,
iubirea?
am tot așteptat!
Prin negre gânduri
de am colindat,
viața,
mi-a rămas,
un alb, imaculat!
Când am căzut,
în colb
nu am ramas,
m-am ridicat
și viața de la cap
am reluat!
Iubesc lumina,
marea,
munții,
și-n vârf
vreau să ajung,
iubesc și oamenii,
doar LOR
le cânt
cuvânt!
Cuvântul meu,
e flacără,
iubire
și dor înaripat,
vi-l dăruiesc cu drag
de este ascultat!
Din palmele-mi
bătătorite
de osteneală grea,
vă dăruiesc
din plin,
toată iubirea mea
și doru-mi necuprins
vă scalde în plăceri,
ce nu le veți găsi
nicicând
și nicăieri!
Gândurile-mi
aripi să vă fie
și, de veți coborâ,
să vă scăldați,
doar...
în poezie!
rodica cernea
