Prins-am în clepsidră dorul
și îl las să curgă-ncet,
el a născocit izvorul,
în șoapta unui poet!
Primăvara când sosește
dorul meu e cătinel,
dar tot crește și tot crește
se transformă ușurel!
Mângâidu-mă pe pleoape,
mai apoi pe sâni ușor,
suflul lui, atât de-aproape
se transformă în fior!
Cu buze arzânde fragă
mă sărută tremurând
și îmi spune că-i sunt dragă
și-ar fugi cu mine-n gând!
Numai ea, clepsidra vreme,
ne subjugă cu temei,
peste păr încet ne cerne,
din senin, cu flori de tei!
rodica cernea
