Încerc să-mi alipesc spinarea
de ochiul transparent al universului.
Strig după ajutor,
zadarnic!
Numeni și nimic nu mă ajută!
E greu să alipesti o spinare cocoșată, plină de ură,
de sfera universului în plină expansiune!
Ochiul Domnului crește,
pâna ce cristalinul lui va ajunge la saturație!
Se va produce implozia ce va absorbi totul în ea!
Materie, credință, ură, ființă!
În pumni, încă se mai zbate o șoaptă
cătându-și ecou în clipa care trece
dar, și-a uitat numele
turnându-și cenușa zeilor peste cap!
rodica cernea
