Îți duci acum
ulciorul
la izvorul
viață,
îl umpli
astăzi,
dar mâine,
poate
el se varsă!
Când palmele-ți
bătătorite
adună-n ele
fapte,
vine ea,
clipa,
risipindu-le
pe toate!
De plângi
după un ieri
ce rupt ți-a fost
din viață,
te bucură
făptură,
cu-n mâine
viața,
adesea
te răsfață!
Ieri,
astăzi,
mâine,
iluzii sunt,
doar fum,
ce-aleargă
ca ielele
într-un dans
nebun!
Urăști
învârtitoarea
viață,
ce-adună-n
zilele-ți
nebune
vorbe,
fapte,
și-ți
picură-n
pahare
chin
și amăgire,
arar speranță!
De vei primi
în dar
nectar,
el ia
să știi,
pe dată,
forma,
impusă de pahar!
De dragul
unor ochi senini
în loc de flori
poți să culegi,
chiar spini!
Și-ofrandă
vei aduce
cu degete înfrigurate
pe coapse fine
de natură,
delicat
sculptate!
Buzelor mac,
învolburare lină
arzânde
de dorință
le sorbi
nectarul viață,
în nopțile
cu lună plină!
Ai grijă călătorule,
de calci
sub talpa-ți dârză
coroane de copaci,
aminte adu-ți,
au fost odată
brazi!
Și culmea,
de ușor ai cucerit
te poți
la vale
a te prăvăli,
să-mi spui
abia atunci,
tu,
ce ai cucerit?!
Căutător
în viață
de fericiri adânci,
la capătul
de drum
de-ajungi,
‘napoi vrei
să te întorci,
dar poarta,
o vei găsi
adesa,
încuiată!
Tristețe-ai fără margini
și trupul tău,
mirajul viață
îl suportă greu!
Când sufletul
spre zare
vrea să zboare,
trupu-ți
în humă
se transformă,
în stea strălucitoare,
în cântec de lăută
ce noi am admirat
și în ulciorul
ce olarul
cu dăruire-a modelat
și viața,
ea,
acum l-a spart!
rodica cernea
