Sfori nesfârșite coboară din cer,
răvășind a pământului scoarță,
suspendat-au viața acum în mister,
șerpuind, printre văluri de ceață!
E ploaia, ce răpăie-acum cadențat
deschizând surâsul din floare,
este zvon de izvor, de zei acceptat
și secunda, înghețată-n mirare!
Suflu vechi ce năște tainici fiori,
doar în trup inundat de osândă
e lumină, la ivirea primilor zori,
și e soarta, ce adună dobândă!
Înlănțuie trupul cu sclipiri diamant,
irizare fecundă doar din haos luat,
în desagă de vânzător ambulant,
fire arnici, broderie de timp, adunat!
rodica cernea
