În alambicul vieții
lumină, întuneric,
iubire, ură,
dorință, nepasare,
mă diluez alăturea de toate
doar pentru a redeveni
alt om, în altă viață!
Ce crudă e realitatea,
ce nepăsare-adâncă
zace-n noi!
Cum de lăsăm
ca lupii să păzească
ea stâna noastră
cea plină de nevoi?
Nu vă revoltă oare
a lumii hâdă față?
Nu vă revoltă
nedreptatea,
nepăsarea?
Când ea, prostia,
e înălțată drept stindard
mai pot eu oare
gândi la standard ‘nalt?
Acum când la putere
e golanul,
și stă la braț cu banul
mai pot eu oare
trăi cu mare drag?
rodica cernea
