poezie de George Toparceanu

Motto:
p****-i blana de samur
Asezata linga c**,
Ce serveste drept caciula
Pentru prea cinstita p***.

Prolog:
Unii spun de nu ma-nsel
Ca pizdele sunt la fel.
Asta însa-i o prostie
Neadmisa-n futarie,
Fiindca pe acest pamînt,
Fel de fel de pizde sunt..
Si nu-ncape amagire,
Ca-i mare deosebire.
Poti confuzia s-o faci,
Doar ca toate-s între craci,
Dar ca floci si adâncime,
Lindic, miros si grasime,
Buze, totu-i diferit,
Si le-mpart pân' la sfârsit
Ultimele teorii,
În trei mari categorii :

Categoria I:
p**** cea de fata mare,
Dulce roza ca o floare.
p**** de sublima soarta,
Care-nvie p*** moarta.
Bulbucata, dragalasa,
Rumena ca o cireasa,
Cu lindicul ca o fraga,
Sa-l tot lingi o noapte-ntreaga.
Asta-i p**** cea aleasa,
Este-a pulelor mireasa.
Rumenele buzisoare,
Parca-s niste aripioare
Ce se strâng si se desfac,
Când dezmiarda al pulii cap,
Buna pururea de-mpins,
De sarutat si de lins.


Categoria II:
p**** de dama-ngrijita,
E ca un muzeu gatita.
Cu lindicul mare, ros,
Parca-i creasta de cocos,
Cu tinuta martiala
Cerând pulii socoteala.
p**** cu semete buze
Care nu admite scuze.
Te suge ca pe un cornet,
Strânge p*** ca-n corset,
Iar cumva de-i mai solida,
Ti-o transforma în omida.
Asta p**** futi cu drag,
Are coturi, are prag,
Are tot ce-i trebuieste
Celui care o cordeste.
Futaiul e delicios,
Si prin fata si prin dos
Te slobozi de-ti iesi din fire,
Si te-ai fute în nestire.

Categoria III:
Mai exista între craci,
p****-n care sa te caci.
Mare, larga si latoasa,
Muratura puturoasa,
Cu-n lindic mot de curcan.
Sta de straja barosan
Între buzele-i rânjite
Ce se freaca flescaite.
Nu simti nici o gâdileala,
Futi, dar fara socoteala
Nu mai stii cum sa te-asezi,
Nu mai poti sa încetezi,
În zadar cauti strîmtoare,
Ca-ti mai vine si putoare
Si de buze si de c**,
De se-nvîrte casa-n jur
Si te-apuca ameteala,
De se curma slobozeala
Si scârbit de asa futai,
p***-ti vine sa ti-o tai.

De unde atata inspiratie bade?

de la categoria a doua... ;)

Eu crede ca la el place mai mult prima categorie

ptiu maica! la virsta mea sa mai cetesc aseemenea balade!

Lasa maica ca tu inca nu ai citit balada lu Pintea Voinicu

si oricum ai un inger curajos maica, ca altfel nu intrai aici...

doamne ajuta!

bine ca s-a postat unde trebuie...

Pauza eu tre sa fug sa ma spal pe dinti acum ca am citit balada asta asa informativa

Amu cicã era într-un sat un tãran. Si tãranul acela
a iesit odatã în tarinã sã samene niste pãpusoi. Si cum semãna el,
tocmai atunci s-a nimerit sã treacã pe-acolo Hristos si cu Sfântul
Petrea. Hristos sã nu tace molcum si sã-si caute de drum?

- Da ce semeni acolo, om bun? întrebã el.

- Ia, niste pule semãn, rãspunse tãranul cu obrãznicie.

- Pule ai zis cã semeni, pule sã dea Dumnezeu sã se facã, zise Hristos,
blagoslovind semãnãtura din treacãt cu amândouã mâinile, si apoi se tot
duse în drumul sãu cu Sf. Petrea, care nu-si putea stãpâni mierarea de
cuvintele ce auzise cã au esit din gura lui Hristos, pentru cã
niciodatã nu mai vorbise Mântuitorul asa de buruenos.

Tãranul, dupã ce mântui de semãnat se întoarse
acasã. Apoi, la vremea prãsitului a venit de a prãsit pãpusoii dupã
rânduialã si iar s-a întors acasã. Dar când vine la cules, ce sã vadã?
În loc de pãpusoi, de fiecare strujan erau câte trei-patru drãgãlete de
pule, care-de-care mai îmbojorate, mai dârze si mai rãsbelite!

- Ptiu! drace, iaca ce s-au ales de muncusoara mea de toatã vara, zice
tãranul, scãrpinându-se în cap si trântind cusma de pãmânt cât ce putu.
Asta n-am pãtit-o de când m-a fãcut mama... 'tu-i matele aerului! - Ei,
ei! Amu ce-i de fãcut? - 'Tu-i-as descântecul celui cu blagoslovenia,
cã pocit a mai fost la gurã.

Si cum sedea tãranul uimit, numai iacã ce trecea pe-acolo un potâng de babã.

- Bunã-vremea, om bun, zise ea.

- Sã-mi bag genunchiul in vâjoiul cui stiu eu, mãtusã, zise tãranul îndrãcit de nãcaz...

- Dar ce, Doamne iartã-mã esti asa mãshcãrãgios, mãi omule, zise baba
posomorâtã. Nu ti-i oarecum sã vorbesti asa, de fatã cu o bãtrânã ca
mine?

- D-apoi cum sã mai vorbesc si eu, mãtusã, când vezi cum s-a fãcut
Dumnezeu râs de muncusoara mea. Da’, la sãrãciea în care mã gãsesc,
pule-mi trebuiesc mie? Uite colo pe ogor, s-apoi mai zi si dumneata
dacã ai ce...

Când se uitã baba pe ogor, îsi pune mâinile în cap de ce vede... pule si iar pule, belite si rãsbelite , în toate pãrtile.

- Vai de mine si de mine, nepoate! Asta încã-i una.

- Ba dac-ar fi numai una, ce ti-ar fi, mãtusã! Dar asa sunt sute si mii
de mii, în c** sã le tii!.. 'Tu-i asa si pe dincolo cã nu stiu ce sã
mai fac. Îmi vine sã mã spânzur, nu altceva.

- Ia las', nepoate, zise baba uitându-se cu jale la pule… De unde stii c-aista nu-i un noroc de la Dumnezeu pentru dumneata?

- Norocul aista sã nu-l mai dea Dumnezeu nici dusmanilor mei, mãtusã,
dar unde s-a mai auzit o chiznovãtie ca asta - sã mãnânci pule în loc
de pãpusoi! Ia învatã-mã si dumneata ce sa fac? cãci pe mine nu mã mai
ajunge capul.

Stã ea baba oleacã pe gânduri si apoi zice:

- Nepoate, eu te-as învãta ce sã faci ca sã te desfaci de dânsele
rãpede - rãpede si sã scoti bani înzãcit si însutit decât pe pãpusoi,
dar ce mi-i da?

- Ce spui, mãtusã? Învatã-mã, cã t-oiu da ce mi-i cere si un vrav de pule pe deasupra...

Când a auzit baba de pule, i-a zvâcnit inima... cãci îi curgea ochii dupã dânsele, când le vedea asa de zdravene si bârzoete...

- Apoi eaca ce sã faci, nepoate: încarcã-le în car si le du la târg cã
ai sa le vânzi ca chiperiul. Dar mânca-te-ar norocul sã te mãnânce,
acum trebue sa las rusinea laoparte si sã te învãt cum ai sã înveti pe
cumpãrãtori a le întrebuinta.

- Cã bine zici, mãtusã, ia spune-mi, rogu-te!

- Când a fi sã le vie dor de pulã, s-o shuere cum shueri oile la
strunga… si atunci, numai sã-ti poatã curul... Iarã când s-ar sãtura de
ea, sã zicãs ho! ho! haram nesãtios. Si atunci pe loc se moae si te
descotorosesti de dânsa.

Si drept dovadã, baba îsi înfãshcã o mãtrãganã, care era mai mare, de pe un strujan, si începe s-o pue în lucrare cum se cade…
Tãranul a încremenit, când a mai vãzut si asta...

- Dar de unde ai aflat mestesugul ista? mãtusã, zise el cu mierare.

- Hei, hei! nepoate, pe unde culege dracul surcelele, eu am tãiat
lemne… Nu mã mai întreba cum, si zi bogdaproshti cã t-am deschis ochii
ce sã faci...

Tãranului atâta i-a trebuit. Da babei ce-i
fãgãduise, apoi se duce acasã, îsi pune scoartele la car si-l înfundã
bine, înjugã boii, se întoarce la ogor încarcã un car zdravãn de pule -
si la târg, bãete, cu dânsele la vânzare.

- Hai la pule, hai la pule! Pule zdravene si tari pentru jupânese mari...

O cucoanã vãduvã, auzind asa vorbe din gura tãranului, trimite o slujnicã sã-l cheme la dânsa ca sã-i dea un colb...

Slujnica se duce si cheamã pe tãran. Si cum vine tãranul, cucoana îl si ia la trei parale, zicând:

- Dar bine, mãi tãrane, ce porcãrii spui pe lângã cerdacul meu, cã te
mãnâncã mama dracului! Acus te pun la scarã si-ti trag o bãtae, de
te-or duce cu cerga acasã... Înteles-ai?

- Apoi, da’, milostivã cucoanã, zise tãranul scãrpinându-se în cap. Sã
ierte cinstita fata dumneavoastrã, ce sa facem? Ia niste pule ni-a dat
Dumnezeu si le-am adus si noi la târg, sã vedem, ne-om pute prinde ceva
parale pe dânsele, cã ne mãnâncã si pe noi o multime de angãrii si de
nevoi de tot felul...

- Mãi, tãrane, esti nebun, ori cum esti, de vorbesti pleve de fatã cu mine?

- Ba fereascã Dumnezeu, cinstitã cucoanã, vorbesc vorbe sãnãtoase,
sãracul de mine! Iacã sã vã aduc una ca s-o vedeti, dacã nu mã
credeti..."Tu-i-as praznicul cui le-a plãmãdit, cã m-a fãcut sã intru
în dihonii cu lumea din pricina lor. Încaltea dacã-ar fi de partea
femeeascã, le-as tine pentru mine, dar asa..."

Si odatã se duce la car si alege un stiulete de puloiu, care era mai mare, si cu dânsa deadreptul în casã la cucoanã.

- Iacã, cucoanã, sagã-ti pare dumitale asta? acum pe ce s-a dus
munculita mea de toata vara? S-apoi dumneata mã mai înghii si cu bãtae,
cã pesemne nu-s eu destul de bãtut de Dumnezeu! "Tu-i-as patruzecile
cui stiu eu sã-i fut, cã au început a mã lua lumea de nebun..."

Cucoana vedea acum cã tãranul are dreptate, si se face a se uita într-o
parte, dar tot trãgea cu coada ochiului si la cinstita pulã din când în
când.

- Batã-te focul sã te bata, mãi tãrane, cã ticãlos mai esti!… S-apoi
cum s-ar face ca s-o poatã cineva întrebuinta, când ar vre? Nu-i vorbã,
cã mie una nu-mi face trebuintã. Dar tare mã mier si eu de asa comedie!

- Cum sã se face, cucoanã! Sã ierte cinstita fatã a dumneavoastrã ia,
când vine cuiva pofta de dânsa, o shueri de câteva ori, cum shueram noi
oile la shtrungã, s-apoi atunci, tine-te la frecus - cât ce-i pute, cã
las' dacã m-a da de rusine. Iarã când te-i multimi si-i vrea sa te lese
de frecus, sã strigi la dânsas ho! ho! Haram nesãtios!

Si atunci îndatã numai ce-o vezi cã se trage înapoi frumos, ca serpele
la lapte dulce… Si pe urmã, de câte ori ti se scoalã... tot asa sã
faci. Si dacã nu te-i multãmi, atunci sã mã blastemi pe mine.

- Batã-te pustiea sa te batã, mojic mãscãrãgios, c-al dracului mai
esti, zise cucoana, care începuse a se mai deprinde cu vorbe de masa...
Ia iesi oleacã afarã din odae, s-apoi te-oiu chema eu acus, cã avem
oleacã treabã.

Tãranul tace molcum si ese. Iarã cucoana, drept
cercare, începe a suera nãtãrânga, si atunci cinstita pulã face zbârc!
în p**** cucoanei! Vorba ceea: gãina bãtrânã nu se spãrie de p***
groasã.

Sedea, sãrmana, cum sede mielul la tâta oaei, pânã ce se saturã de supt. Cucoana era de cele mai tartose!

Strâmtã-n pizdã, tare-n sele,

Crascã p*** din mãsele,

Cã-i cam iute la otele!


În sfârsit dupã ce s-a sãturat cucoana bine, apoi
zice încetisor: ho! ho! haram nesãtios! p*** atunci pe loc s-a muiet si
foflenchiu! cade jos... Cucoana îndatã o rãdicã cu mare sfintenie si o
pupã drept în bot... Apoi strigã pe tãran în casã si luându-l cam pe
departe, zice:

- Si cam cum s-a întâmplat de ai tu blãstãmãtii de-aiste, mãi tãrane?

- Cum sã se-ntâmple, cucoanã? Ia mai astã primãvarã, sãmãnând pãpusoi
în tarinã, a adus dracul - cã mai bine n-oiu zice - doi oameni pe
acolo. Si unul din ei m-a întrebat ce semãn? Eu nu-mi stãpânesc gura?
M-a împins pãcatul sã rãspund în ciudã cã pule semãn, sã iertati
dumneavoastrã! Si atunci el pocit la gurã sau naiba îl mai stie cum a
fost, a blagoslovit cu amândouã mânile spre ogorul meu din treacãt,
zicânds "Pule sã dea Dumnezeu sã se facã". Si cum vedeti dumneavoastrã,
pule s-au fãcut, fãrã stirea lui Dumnezeu. Si p*** mea si trei bani,
s-o cãrutã de jidani, sã ierte cinstita fata dumneavoastrã.

- Dar bine le mai zici pe nume, manca-lea-ai pe ceea lume!

- Apoi, da, cucoana, dac-asa le cheamã, cum hastã pulã sa le mai zicem?

- Mãi omule, oare nu cumva acela a fost Hristos si cu Sfântul Petru? Cã numai ei sunt asa fãcãtori de minuni...

- D-apoi, da, cucoanã, mai stiu eu cine sã fi fost? Dumnezeu ori
dracul, sã-i bag in pchizda mâne-sa, cã mai bine nu le-oiu zice, sã
ierte cinstita fata dumneavoastrã, cã stiu ca mi-a fãcut-o bunã...

- Dacã-i asa cum spui tu, mãi tãrane, apoi eu cred ca tot Hristos a
fost. Si de-aceea, hai sã-ti cumpãr si eu una, spre aducere aminte de
anul când s-au fãcut pe ogoarã de cele care spui tu... cã dupã mine
aista-i semn de belsug.

- Pule, vrei sã zici, cucoanã.

- De-acelea, mânca-le-ai sã le mãnânci, cã mult le mai porti prin gurã.

- Apoi da, dac-asa ni-i deprinsã gura, ce sã facem? Iertati si
dumneavoastrã! Dar si dac-a fi dupã vorba dumitale, cucoanã, apoi mult
stau eu si mã mier de Dumnezeu. Ce dracul? N-are el altã treaba decât
numai se-apuce de fãcut pule pe ogoarele oamenilor! Doamne, iartã-mã,
dar pulos trebuie sã mai fie si Dumnezeu acela, de-i plac asa de mult
pulele! Însã mai stii pãcatul? Oiu face si eu ca dumneata, cucoanã.
Poate a vrut Dumnezeu sã se cace cu bani în punga mea, cã de mult sade
pustie - frantã de para n-am la sufletul meu.

- Ei, ce zici, cucoanã, iei-ti una ori ba? - cã mã prea întârziu cu iarmarocul.

- Apoi ce mi-i cere tu pe scârnãvia asta, zise cucoana, facându-se cã
i-i greatã oarecum... Vorba ceea: dee-mi-o Dumnezeu, dar nu-mi
trebueste.

- Apoi ce sã-ti cer, cinstitã cucoanã! Ca sã nu ne sbatem, mi-i da cinci sute de lei în capãt si pace bunã.

- Ce-ai spus? Cinci sute de lei? Dar stii cã esti de duh, mãi tãrane!

- Apoi, da, cucoanã, mult mi-au asudat si mie coaele, pân-am prãsit
atât amar de pule, si le-am adus în halul ista, cum le vezi… si dacã de
la una ca dumneata nu m-oiu chiaburi, apoi de la tãrance de-a noastre
ti-ai gãsit sa mã pricopsesc? Cã ele ar voi sã le dai cate-o teshtea de
pule de-o para si câte-un vraf pe deasupra... Asa-i la noi la tãrani,
bãga-mi-as, Doamne iartã-mã, sã-mi bag! Sã iertati de vorba ceea
proastã!

- Mãi, tãrane, dar trei sute de lei nu ti-i deajuns?

- Nici o letcae mai putin, cucoanã.

- Patru sute, mãi.

- Nu se poate, cucoanã.

- Nici 450?

- Ba nici 499 de lei si 39 parale. Nu te mai pune si dumneata, cucoanã,
pentru 50 de lei. Fã-mi încaltea o saftea sã nu mai stea c-ai sã ai
bunãtate de pulã, de mi-I pomeni, si mi-i îndrepta si la alte cucoane
de-a dumneavoastrã.

- Hai, na-ti 500 de lei, zice cucoana. Dar nu cumva sã te obrãznicesti
sã spui cuiva cã mi-ai vândut mascarale de-aiestea, c-apoi al tãu e
dracul. Înteles-ai?

- A... da! cucoanã, d-apoi eu grija asta o am, pãcatele mele?


În sfârsit, cucoana dã 500 de lei, îsi ie p*** - si
tãranului pe ici i-i drumul, se duce-n treaba lui sã vândã cum a puté
si pe celelalte pule. Dar pule de-ar avé, despre asta nu se mai plânge
el acum. Vorba ceea: calul bun din grajdiu se întreabã.


Dar ce mai atâta vorbã. Cum s-a dus tãranul, cucoana
cea pashnitã si spãshitã face o cutie de argint poleitã cu aur,
împodoleshte sfânta pulã în bumbac, stropit cu arome, o asazã sh-o
încue în cutie ca pe un odor nepretuit, ia cheea la sine, si când îi
venea haghitele se aseza gospodãreste pe treabã, îsi astâmpãra pofta,
si ca mai ba sã-i duca dorul, sau sã umble pe apucate, ca pânã atunci.
Se închipuluise biata cucoanã câte se poate de bine pentru bãtrânete.


Amu, într-una din zile, iaca ce vine popa de pe
mosia cucoanei s-o roagã de toti Dumnezeii sã-i boteze un copil.
Cucoana, ca sã nu strice hatârul popei, pune caii la cãrutã si se duce
cu dânsul în sat sã-i boteze. Si dupã ce-i boteazã copilul, rãmâne la
popa la masã în acea zi. Si la masã luã si cucoana mai mult un pãhãrut
douã de vin, cum îi treaba oamenilor: ba ia poftim luati-l mãcar pânã
la brâul preotesei, ba, atâta rãu sa fie! Pe cucoanã o ia vinul de cap,
si pe loc îi si vine pofta de pulã… Ei! Ei! ce-i de fãcut? Da cucoana
sã se ducã acasã, popa si cu preoteasa n-o lasã.

- Ai sã mâi la noi în astã noapte, cumãtritã, ziserã ei, cã doar nu-ti plâng copiii acasã.

În sfârsit, cucoana scãpãrã de dor de pulã...

- Cumãtre pãrinte, zise ea de la o vreme, dacã nu mã lãsati sã mã duc,
tine cheea asta, si fã bine sfintia ta de te du acasã la mine, deschide
lãdoiul de lângã patul unde dorm eu, scoate de-acolo o cutie de argint
si mi-o adã-ncoace, cã-mi trebuie ceva dintr-însa: chitibusuri de-a
noastre, stii, cum îi treaba femeilor...

Popa, chitind cã-s niste daruri pentru preuteasa, pe datã si porneste cãlare.

Si ajungând pe la ameazã, în mijlocul verii, si da inima din popa de
caldurã. Când pe la mijlocul drumului, trecând prin marginea unei
pãduri, sta la umbra unui copac pletos sã se rãcoreascã oleacã. Si cum
sta de se rãcorea, îi dã dracul în gând sã umble în cutie si sã vadã
ce-i acolo? Suceste el cutiea, o învârteste si nu stiu cum face c-o
deschide. Si când se uitã înãuntru, ce sã vadã? Vede coscogemite
mascara, învelitã în bumbac stropit cu aromate... Atunci popa cuprins
de mierare, începe a suera. Si cum se mira el suerând, p*** face zmârc!
în curul popei... Popa atunci începe a rãcni si zice: Doamne,
izbãveste-mã de vrãjmas! Nu lãsa pre robul tãu de batjocora diavolului!
Cã tie unuia am slujit si afarã de tine pre altul nu stiu. Dar toate
erau în zadar. În sfârsit, dacã vede popa si vede ca nu mai este
scãpare, scoate bârnetul de la izmene si cu un capãt îl leagã de copac,
iar cu celalalt capãt de bârnet, leagã p*** cum poate, si unde nu
începe popa a se smuci si a cotigi în toate pãrtile, cum se smucesc
boii la tânjalã, când trag ceva din greu, dar nu era chip… Se roagã el
popa, rãcneste el popa, cârneste el, popa, dar nu-i nãdejde de scãpare,
c-o dat peste pulã mare.


În sfârsit oleacã de nu era sã iasã sufletul din
popa; când noroc de la Dumnezeu, eaca o vacã, pe care o pãlise
strechia, cât pe ce erea sa dee peste dânsul sã-l zdrobeascã. Atunci
popa, de spaimã, începe a striga desnãdãjduits ho! ho! haram,
mânca-te-ar lupchii sã te mãnânce! Vaca dã în lãturi si atunci numai
eaca si p*** ese din curul popei!... Si când se vede popa scãpat, o si
croieste la fugã prin pãdure ca un nebun, lasând si cal si cutie si
bârnet si preuteasã si cucoanã si tot, si se va mai duce în toatã
lumea. Si dus a rãmas si pânã în ziulica de astãzi.

Astazi, am descoperit ca Harap Alb asta, de Ion Creanga ..este o poveste porno. Cu orgii si alea alea.
Se
facea asa ca era un imparat – p*** Verde Imparat , care era pe moarte.
Si p*** Verde nu avea decat fete. Fiind pe moarte, trebuia un
mostenitor .. Si avea el un nu-stiu-ce crai . Toate bune, il roaga pe
crai sa-i trimita unul dintre cei trei fii ai lui pentru a fii p***
Verde, in locul lui.
Trimite craiu’ pe fiul cel mare. La un
moment dat, in dreptul unui pod ii iese in fatza un urs si-l freaca’n
matz pe fiul craiului. Acesta se intoarce rusinat acasa si-i spune
tatalui sau tot.
La fel si cu fiul mijlociu.
Pana la urma, vrea si putzulica ala mic sa plece spre Imparatie.
Si face un casting pentru cai ..care cal sa fie al lui. Care cal mananca jaratec, p’ala il ia la drum.
Si
mananca o rapciuga de cal jaratecu’ , la care’i zice fiului cel mic al
craiului : “Asa’i ca te-am uimit, ma limbric-mic?’’ . Raspunsul fiului
cel mic nu a intarziat sa apara. Mai exact , cuvintele acestuia au fost
.. ‘’Pulaaaa meeeee . Ne vedem Joi.’’
Pleaca astia doi la drum
[calu’ si partzel asta] ..si se intalnesc cu un Span [aka. Vrajitorul
din gaOZ] .. si i-o trage Spanu’ in tzava lu’ asta micu’ de’l rupe, ii
face curu’ piscina. Insa, fiul cel mic nu se intoarce acasa ..face pact
cu Spanu’ sa ramana sclavul placeriilor sale sexuale si isi ia numele
de Harap Alb [aka. Titus Steel].
Ajunge Spanu’ imparat, chestii d-astea. PLNCR[pula’n cur’]
. Intre timp Harap Alb mai ajuta niste albine, o fute pe Sfanta
Duminica ..se intalneste cu Gerila, Partzila, Futila , Cremuila si VASELINA.
Ii
porunceste Spanu’ sa i’o aduca pe fata lu’ imparatu’ Ros [in c**] . O
gaseste Harap Alb, o fute ..iar apoi realizeaza ca e fata mare si ca o
sa-l omoare Spanul.
Totusi se duce cu ea la Palat [ ca a lu’
JeeeJeee Bekalee. ] si ii taie capu’ Spanu’ cand vede himenu’
drentarit. Fata lu’ Imparatu’ Ros il da cu apa moarta, apa vie , apa
rupta si invie la loc.
Calu’ ii ia capu’n gura la Span si zboara cu el ..cat l-au tinut aripile lui de cal.
Si Harap Alb cu fata lu’ Rosu Imparat s-au futut hardcore pana la adanci batraneti cand au dat-o in futeala emo.

sexul este o obsesie pt. unii mai mare pt. altii mai mica. unii pot sa o controleze mai bine altii sunt atat de paranoizi incat debiteaza pe forumuri

stiu ei americanii de ce au medici psihiatri, eh iaca europenii mai ales romanii nu au si o iau razna rau de tot ...

mai cba21 da tu dintre atatea femei cate ai avut dragule toate toate ti-au cantat in struna? tu numa ai inmuiat biscuitul si te-ai carat?

si acu defulezi pe internet